DATE DE CONTACT:

Adresa: Str.Stefan cel Mare, Nr.62-64,Vaslui(Casa Armatei)-RO Telefoane: 0722671567; 0335401085(fax) Email: ance_vs@yahoo.com;doboseru_petru@yahoo.com; blog:http://ancevaslui.blogspot.com/

Presedintele Filialei Vaslui a A.N.C.E. - Col(rez) Petru DOBOSERU

Presedintele Filialei Vaslui a A.N.C.E. - Col(rez) Petru DOBOSERU
http://doboserupetru.blogspot.com/

COMITETUL DE CONDUCERE A FILIALEI JUDETENE VASLUI A A.N.C.E

Presedinte Col(r) Petru DOBOSERU-0722671567*** Prim-vicepresedinte Col(r) Pavel PAVELESCU ***Vicepresedinte Lt.col.(rez) Marcel NASTASE *** Secretar Col(rez) Romel IGNAT-0745960504 ***Membri ***Protopop Adrian CHIRVASE*** ***Profesor Neculai IONESCU*** Profesor Gelu Laurentiu CHIRIAC-Muzeul Judetean Istorie *** Col. Teofil COSTIN-Comandantul Garnizoanei Vaslui ***Col. Mr(r) Gheorghe ADAM-Presedinte Filiala ANVR ***Col. (r)Victor BOCA***Bibl. Vera TARITA-Solesti

ZIUA EROILOR

ZIUA EROILOR

Interviul Presedintele Filialei Judet Vaslui a ANCE ,col (rez) Petru Doboseru de Ziua Eroilor

Interviul Presedintele Filialei Judet Vaslui a ANCE ,col (rez)  Petru Doboseru de Ziua Eroilor

Eroul Necunoscut



EROUL NECUNOSCUT

Ideea identităţii unui simbol al eroismului naţional a izvorât din dorinţa de a imortaliza pe cei care s-au jertfit în primul război mondial şi îşi are punctul de plecare, se pare, în Belgia. Prin hotărârea Parlamentului francez din 1920, soldatul necunoscut francez din primul război mondial a fost înmormântat la 28 ianuarie 1921, sub Arcul de Triumf. La data de 22 octombrie 1922, Parlamentul francez declara ziua desemnării Soldatului Necunoscut francez ca sărbătoare naţională. Ca o coincidenţă, fără nici o legătură cu cele ce se petreceau în Franţa, în Anglia avea loc o ceremonie identică, de înhumare a simbolului eroismului englez, adus de pe fostul front franco-belgian şi înmormântat în Catedrala Westminster. Exemplul acestor ţări a fost urmat de Portugalia, Italia şi S.U.A.

În anul 1921, sub impulsul consacratei tradiţii occidentale şi în România s-a adoptat ideea alegerii unui erou necunoscut, ca simbol unic de omagiere a jertfei şi eroismului naţional. Pentru aceasta a fost constituit, sub preşedinţia generalului Gorski, Sub-Şef al Marelui Stat Major şi Secretar General al Ministerului de Război, un comitet care avea drept sarcină studierea chestiunii aducerii Eroului Necunoscut, prevăzându-se încă de atunci ca Mărăşeştii, locul grelelor lupte din vara anului 1917, să fie localitatea de desemnare a eroului (ostaşului) necunoscut.

Ministerul de Război a cerut Societăţii „Mormintele Eroilor Căzuţi în Război”, organizaţie înfiinţată din iniţiativa Ministerului de Război şi a Patriarhiei Bisericii Ortodoxe Române, în baza Decretului-Lege nr. 502, din 27 februarie 1919, şi a Ordinelor Ministerului de Război nr. 3790 şi 4256 din anul 1919, să studieze urgent alegerea Eroului Necunoscut şi să se facă propuneri în această privinţă.

Este de reţinut că în baza Decretului-Lege din 22 aprilie 1920, s-a hotărât ca serbarea anuală pentru comemorarea eroilor căzuţi în război să se facă în ziua Înălţării Domnului Iisus Hristos, care a fost decretată ca Sărbătoare Naţională.

Ministerul de Război, împreună cu ceilalţi factori responsabili ai ţării, prin Programul dat publicităţii la 11 mai 1923, hotărau ca data desfăşurării funeraliilor naţionale să fie 14-17 mai, iar în privinţa locului înhumării Eroului Necunoscut, se opta pentru terasa „Cuza Vodă” din faţa Muzeului Militar Naţional amplasat în Parcul Carol.

Pentru stabilirea Eroului (Ostaşului) Necunoscut se preciza alegerea acestuia dintre cele zece sicrie aduse la Mărăşeşti, din locurile în care luptele au fost mai crâncene: Raşoviţa (jud. Gorj) de pe frontul de la Jiu, Bălăria (jud. Vlaşca) pentru luptele date în apărarea Bucureştiului, Azuga (jud. Prahova) pentru luptele duse în vederea apărării Văii Prahovei, Topraisar (jud. Constanţa) de pe frontul Dobrogei, Mărăşti, Mărăşeşti, Oituz şi Târgu Ocna (jud. Bacău) de pe frontul Moldovei, Chişinău (Basarabia), Ciucea (jud. Cojocna) de pe frontul transilvănean.

În scopul desemnării Eroului (Ostaşului) Necunoscut au fost făcute sondaje în liceele militare din Iaşi, Craiova, Chişinău şi Mănăstirea Dealu, fiind ales cel mai bun elev (orfan de război), în persoana elevului Amilcar Săndulescu, din clasa 1-a a Liceului Militar „D. A. Sturdza” din Craiova. Acesta era născut în localitatea Mădulari, comuna Beica, jud. Vâlcea, la 20 februarie 1911, fiind al treilea copil al familiei învăţătorului Constantin Săndulescu şi al Mariei Săndulescu.

La data de 14 mai 1923, după încheierea Te Deum-ului religios în Biserica „Buna Vestire” din Mărăşeşti, elevul Amilcar Săndulescu a ales Eroul (Ostaşul) Necunoscut, oprindu-se în dreptul sicriului nr. 4, pe care a pus mâna, exprimându-se cu cuvintele: „Acesta este tatăl meu”. Îngenunchind s-a rugat: „Doamne, Dumnezeul meu, ai în pază pe toţi eroii neamului, ai şi pe tatăl meu (…)”.

La solemnitate au participat ministrul de război, generalul de divizie Gheorghe Mărdărescu, ÎPSS Mitropolitul Moldovei, Pimen, Episcopul de Roman, Niculescu, Episcopul Militar de Alba Iulia, Teculescu. Lor li s-au mai adăugat generali, ofiţeri şi militari în termen, prefecţii de Putna, Tecuci şi Bacău, deputatul Florea Eftimescu ş.a. Osemintele ostaşilor necunoscuţi depuse în cele nouă sicrie au fost înhumate în Cimitirul din Mărăşeşti. Spre seară, cortegiul, alcătuit din întreaga asistenţă, a condus sicriul Eroului Necunoscut la gara Mărăşeşti, într-o trăsură trasă de şase cai.

În dimineaţa zilei de 15 mai 1923, ora 7:00, trenul-cortegiu purtând vagonul-platformă cu sicriul Eroului Necunoscut, acoperit cu tricolorul ţării, încadrat de două platforme pline cu coroane de flori, a fost tras în faţa peronului gării Mărăşeşti. Cetăţenii şi şcolarii din localitate au depus flori proaspete. Episcopul militar Teculescu, împreună cu prefectul Georgescu şi cu diaconul Zamfirescu au oficiat slujba religioasă. Fanfara Regimentului 50/60 Infanterie Focşani a intonat marşul „Pentru General” şi trenul a pornit spre Bucureşti. În garnitura trenului au fost incluse şi vagoanele necesare gărzilor de onoare ale drapelelor, clerului, ofiţerilor şi militarilor în termen care însoţeau Eroul Necunoscut.

Trenul mortuar a oprit în fiecare staţie de pe traseu, poposind mai mult în gările principale, unde s-au oficiat slujbe religioase şi s-au depus coroane de flori, fără a se ţine cuvântări: Focşani (25 minute), Râmnicu Sărat (25 minute), Buzău (25 minute), Ploieşti (55 minute). Garnitura a ajuns la Bucureşti la ora 16:00, fiind întâmpinată, într-o atmosferă de mare sărbătoare, de către autorităţi, cler, elevi, invalizi, orfani, văduve de război, gărzi de onoare. Sicriul a fost depus la Biserica „Mihai Vodă” (situată pe dealul cu acelaşi nume), pentru pelerinajul publicului, pe întreaga durată a zilei de 16 mai.

În ziua de 17 mai, fiind ziua Înălţării Domnului Iisus Hristos, înscrisă în calendarul Creştin Ortodox, pe întreg teritoriul ţării se serba Ziua Eroilor. Dis-de-dimineaţă, un public numeros a umplut străzile capitalei, îndreptându-se spre Biserica „Mihai Vodă”, pentru a însoţi cortegiul cu Eroul Necunoscut spre locul de veci din Parcul Carol I.

După slujba religioasă, oficiată de Episcopul Militar Teculescu împreună cu alţi preoţi şi finalizată cu „Veşnica Pomenire”, sicriul cu osemintele Eroului Necunoscut, purtat de aceiaşi cavaleri ai Ordinului „Mihai Viteazul” care îl coborâseră din tren în Gara de Nord (locotenentul-colonel infanterist Marinescu, locotenentul-colonel artilerist Ionel Dragalina, maiorul de cavalerie Niculescu şi căpitanul de vânatori de munte Anton Teodorescu, având la spate patru plutonieri decoraţi cu Medalia „Virtutea Militară”, clasa I-a) a fost aşezat pe afetul de tun ce aştepta în faţa bisericii, împodobit şi învăluit în tricolor. Concomitent, trupele au dat onorul iar muzica a intonat „Imnul Sacru”. Cortegiul s-a deplasat spre Parcul Carol I pe străzile: Mihai Vodă, Calea Victoriei, Bulevardul Carol I, Splaiul Domniţa Bălaşa, Bulevardul Maria, Strada 11 Iunie.

În întâmpinarea Eroului (Soldatului) Necunoscut au sosit Regele Ferdinand I însoţit de întreaga familie. Regele l-a salutat cu buzduganul dăruit de locuitorii capitalei, timp în care regina s-a închinat, privind coşciugul cu ochii înlăcrimaţi.

În acordurile corului de elevi de la Seminarul „Nifon”, ceremonia religioasă din parc a fost susţinută de Mitropolitul Primat, Miron Cristea şi de Mitropolitul Moldovei, Pimen, înconjuraţi de Episcopul Triteanu de Roman, Episcopul Ilarie Teodorescu al Constanţei, Episcopul Militar Justin Teculescu şi de un numeros cler.

La sfârşitul slujbei, Regele Ferdinand a rostit un memorabil discurs, impresionând profund asistenţa:

Cu cununi de laur erau întâmpinaţi în vechime biruitorii sub arcuri de triumf şi tot cu cununi de laur se cinsteau mucenicii credinţei mântuitoare. Cununa de laur ce-ţi aduce întâiul Rege al României Mari, ţie ostaşului fără nume, care întrupezi, de acum şi până în veac, jertfa sutelor de mii de vieţi închinate pe altarul patriei pentru mărirea şi unitatea naţională, este şi cununa muceniciei şi cununa biruitorului. Toată suflarea românească, în clipa aceasta, îşi îndreaptă gândurile patriotice spre tine, simbolul jertfei şi al vitejiei; toţi ochii lăcrămează, toate inimile bat, acum, pentru cei iubiţi ai lor, cari, singuri sub cerul lui Dumnezeu, sau în vitejia luptelor au închis ochii departe de orice mângâiere. Iar înaintea locaşului tău de veci se închină azi, cu adâncă recunoştinţă, Ţara întreagă, căci fără nume fiind eşti al neamului întreg.

Regele Ferdinand I a decorat apoi Eroul Necunoscut cu Medalia de aurVirtutea Militară”, clasa 1-a, aşezând-o la mijlocul sicriului, între cască şi lauri. Ion Brătianu, preşedintele Consiliului de Miniştri, i-a adus omagiul guvernului. În cadrul aceleiaşi ceremonii, Eroului Necunoscut Român i-au conferit distincţii de onoare S.U.A., Franţa, Anglia, Italia, Belgia. Clerul bisericesc a oficiat Veşnica Pomenire”. Au urmat două minute de reculegere (aşa s-a procedat pe tot cuprinsul ţării, ca un suprem omagiu şi adânc respect închinat maselor de anonimi români care s-au jertfit pentru o cauză sfântă).

Eroul Necunoscut a fost coborât în mormânt cu ajutoul unor frânghiii roşii din mătase de către cei patru cavaleri ai Ordinului Mihai Viteazul”, timp în care muzica intona Imnul Sacru”, iar tunurile din turnul lui Vlad Ţepeş au tras 101 salve, onorând jertfa supremă a celui ce avea să simbolizeze de acum înainte eroii patriei. S-au depus coroane de flori din partea românilor şi ambasadelor statelor aliate. Ceremonia înhumării Eroului (Ostaşului) Necunoscut s-a finalizat cu defilarea prin faţa mormântului a trupelor, a regelui şi a tuturor oficialităţilor.

Finalul ceremoniei (ora 13:30) a oferit asistenţei un tablou zguduitor, prin a sa înduioşare: o văduvă însoţită de cele trei fiice orfane de război s-au apropiat de groapă şi au depus flori pe mormântul Eroului Necunoscut, îngenunchind, plângându-şi soţul şi tatăl, înmuind ochii asistenţei cu lacrimi.

La sfârşitul solemnităţii, rămânea în Parcul Carol I (redenumit Parcul Libertăţii în perioada anilor 1950-1990) Mormântul Eroului Necunoscut Naţional, la început un mormânt simplu, acoperit cu o placă din beton, deasupra căreia i-a fost aşezată provizoriu o placă din ipsos cu epitaful:

† AICI DOARME †

FERICIT ÎNTRU DOMNUL

OSTAŞUL NECUNOSCUT

SĂVÂRŞIT DIN VIAŢĂ

ÎN JERTFA PENTRU UNITATEA

NEAMULUI ROMÂNESC.

PE OASELE LUI ODIHNEŞTE

PĂMÂNTUL ROMÂNIEI ÎNTREGITE.

= 1916 – 1919 =

Elevul Amilcar Săndulescu, fiul Eroului (Ostaşului) Necunoscut, a terminat anul şcolar ca elev fruntaş şi şef al clasei a 2-a. Conducerea Liceului D. A. Sturdza” l-a recompensat cu un sejur la Marea Neagră, trimiţându-l în Staţiunea Techirghiol. Spre profundul regret al celor care l-au cunoscut, Amilcar Săndulescu s-a înecat în Lacul Techighiol, în după-amiaza zilei de 28 iulie 1923. La miezul nopţii valurile l-au aruncat pe mal. A fost înmormântat, cu mare durere, în Cimitirul Sineşti din Craiova.

Compozitorul I. Vlăduţă, inspector general al Muzicilor Militare, a creat Imnul Eroului Necunoscut, pe versurile Zoiei Angelescu din Iaşi.

Simbolul eroismului naţional, Eroul Necunoscut a fost strămutat la Mărăşeşti, la data de 22 decembrie 1958, şi apoi a fost readus în Bucureşti, în Parcul Carol I, în ziua de 25 octombrie 1991.

Cu prilejul Zilei Eroilor şi al altor sărbători naţionale şi religioase avem obligaţia morală să-i pomenim pe străbunicii, bunicii şi părinţii noştri, participanţi la luptele de apărare a gliei strămoşeşti.

Presedintele Filialei Judetene Vaslui

al Asociatiei Nationale "Cultul Eroilor"

Colonel (r) Petru DOBOSERU


joi, 26 iunie 2014

Ziua Drapelului National-26 iunie

-->

Anual, în 26 iunie se sărbătoreşte Ziua Tricolorului, sărbătoare instituită prin lege (legea 96/1998).
S-a considerat că drapelul naţional este simbolul cel mai sfânt al românilor şi manifestările dedicate lui pot contribui major la formarea şi consolidarea sentimentelor patriotice. De altfel, în toate ţările, drapelul de stat are acest rol, de întărire a patriotismului, în jurul lui solidarizându-se, la bine şi la rău, fiecare popor. Un astfel de comportament nu poate fi acuzat de naţionalism şovin; nici o formă de respect faţă de propriul drapel, nici o formă de punere a acestuia în evidenţă nu pot fi etichetate critic.
Tricolorul Romanesc semnifica veacurile de gând şi luptă , pentru unitate şi indepedenţa ale intregului popor.

Prima perioada strabatuta a fost a opţiunii pentru cele trei culori:roşu, galben şi albastru. Acestea au avut de la început urmatoarea semnificaţie:
Roşu, simbol al maririi , bravurii, îndraznelii şi generozitaţii, precum si al sângelui vărsat în lupte ,puterii de viata si energiei stramosesti.

Galben (sau aur) , simbol al maririi , fortei, bogatiei si puritatii , precum si al holdelor aurii din timpul verii.
Albastru(sau azur), reprezinta aerul, cel mai nobil element dupa foc si simbolizeaza blindetea, frumusetea , nobletea si buna credinta.
A doua etapa in istoria Tricolorului a inceput cu prezenta culorilor nationale pe primul drapel propriu-zis al primei reprezentante nationale din istoria moderna a Romaniei.
Aceasta a fost Adunarea norodului din vremea Revolutiei din 1821, condusa de Tudor Vladimirescu. Cu toate ca inabusirea Revolutiei , i-a facut pe capitanii lui Tudor sa decida arderea steagului, decizia nu a fost aplicata , steagul a fost gasit ascuns intr-o curte , dupa 60 de ani, in 1882 , adus la Bucuresti si depus, in urma unei ceremonii speciale ,la Casa Armatei (azi Cercul Militar Central). El se afla in prezent la Muzeul de Istorie si a devenit primul simbol modern al suveranitatii poporului roman si, ca urmare , primul steag tricolor din istoria romanilor.

Anul revolutionar 1848 , pe linga importanta lui nationala cu totul deosebita pentru destinul viitor al Romaniei , a prilejuit si exprimarea vointei suverane a romanilor pentru cele trei culori nationale:rosu, galben , albastru.In acest an , drapelul a fost arborat la Paris , dupa 25 februarie , cind o delegatie de tineri romani au mers la Primaria Parisului sa felicite Guvernul provizoriu : la Blaj , la 26 aprilie 1848; la adunarea populara de la Izlaz din iunie 1848, la care participantii au mers cu steaguri si cocarde tricolore si la Bucuresti , sub el biruind revolutia de la11/23 iunie.
Ziua Tricolorului - 26 iunie- omagiaza Revolutia de la 1848 , in timpul careia, la 26 iunie , dupa abicarea lui Gheorghe Bibescu, Guvernul provizoriu de la Bucuresti a adoptat Decretul nr.1 , care stabilea ca Tricolorul rosu, galben si albastru este steagul Tarii Romanesti. Adoua zi . 15/27 iunie , drapelul national tricolor a fost sfintit in cadrul unei Mari Adunari populare , pe “Campul Filaretului” numit de atunci “Campia Libertatii”.Astfel , tricolorul a devenit simbol national si a fost arborat la toate manifestarile publice , pe el depunindu-se juramintul de credinta de catre personalitatile statului si ostirea romana.
Tricolorul a avut de parcurs participarea Romaniei la razboiul de independenta 1877-1878 si la infaptuirea Marii Uniri din 1918, care a insemnat desavirsirea unitatii politice si natiunii romane , in primul si al doilea razboi mondial , zilele Revolutiei Romane din decembrie 1989.
Cu ocazia Zilei nationale a Drapelului au loc in toate garnizoanele militare resedinta de judet si in garnizoana Bucuresti ceremonii de inaltare a steagului tricolor in zonele numite “Piata Drapelului”.



marți, 15 octombrie 2013

25 Octombrie – Ziua Armatei Române

-->

25 Octombrie – Ziua Armatei Române

După 23 august 1944, România a avut o contribuţie substanţială la eforturile de război ale Naţiunilor Unite. Armata română a alungat trupele germane de pe teritoriile controlate de statul român, ducând lupte în care au căzut 5.048 soldaţi inamici şi au fost luaţi 56.455 de prizonieri. A fost realizată apărarea strategică a graniţelor şi a liniei temporare de demarcaţie româno-ungare din Crişana şi Platoul Transilvaniei, impuse prin Dictatul de la Viena din 30 august 1940. Sub acoperirea strategică a românilor, trupele sovietice au parcurs aproximativ 1.000 de kilometri într-un timp foarte scurt şi, fără să întâmpine rezistenţă, au trecut prin strâmtorile din Caparţii Occidentali şi Meridionali, în zona Banatului. Conform articolului 1 din Convenţia de Armistiţiu (semnată în 12/13 septembrie 1944), România urma să contribuie la efortul de război al aliaţilor cu peste 12 divizii de infanterie, dar aceste forţe au crescut constant în număr, în pofida dificultăţilor întâmpinate în cooperarea militară româno-sovietică.

După alungarea trupelor germane de pe teritoriul românesc, Armatele 1 şi a 4-a au fost angajate în luptele de pe marele front la nord de Carpaţii Occidentali şi la vest de Carpaţii Meridionali, ajungând la aproape 350 kilometri în adâncimea aliniamentului de luptă germano-ungar. Oprind înaintarea şi respingând inamicul în afara arcului carpatic, pe direcţia Braşov-Cluj-Carei, au sprijinit ofensiva armatei sovietice din Carpaţii Răsăriteni pe direcţia Târgu Mureş, Dej şi Satu Mare.

Ofensiva pentru eliberarea părţii de nord-est a României a început la 9 octombrie 1944, acţiunile militare făcând parte din operaţiunea ofensivă „Debreţin”, prin care trebuiau eliberate regiunile din estul Ungariei, până la râul Tisa. Operaţiunea a fost planificată şi dusă la sfârşit de Înaltul Comandament Sovietic. Acţiunile ofensive s-au desfăşurat în trei etape. Prima etapă a durat din 9 până în 13 octombrie 1944, când trupele româneşti au rupt apărarea inamică de pe linia de contact, au avansat pe valea Someşului Mic şi au cucerit înălţimile de la vest de râu. Marile unităţi române au continuat ofensiva împreună cu Corpul 104Armată Sovietic, ajutând astfel la eliberarea oraşului Cluj. În a doua etapă, între 14 şi 20 octombrie, rezistenţa inamică  a fost zdrobită în Munţii Făget şi Meseş. Obiectivul ofensivei a fost atins în etapa a treia, între 21 şi 25 octombrie, când forţele inamice au fost alungate din oraşele Carei şi Satu Mare, dincolo de graniţa româno-ungară, pe 25 octombrie 1944.

Pentru a treia etapă, Comandantul Armatei a 4-a, Generalul Gheorghe Avramescu, a hotărât să îndrepte eforturile cu prioritate pentru eliberarea oraşului Carei şi cu o parte din forţe să elibereze oraşul Satu Mare. Misiunea trupelor române a fost extrem de grea deoarece inamicul se afla în avantaj, el structurându-şi limita dinainte a apărării pe puncte de sprijin şi noduri de apărare în special în oraşe.


Pentru eliberarea oraşului Carei a fost concepută o mare manevră de învăluire, cu patru divizii din Corpul 6 Armată, care urmau să distrugă duşmanul din zona oraşului, în timp ce Corpul 2 Armată împreună cu Divizia 11 Infanterie aveau să atace de la sud rezistenţa inamicului din Satu Mare. Atacul a început în seara zilei de 24 octombrie, iar divizia 9 Infanterie a intrat în Carei şi s-a angajat în lupte de stradă în aceeaşi noapte. În dimineaţa zilei de 25 octombrie, după lupte grele, a fost eliberat ultimul şi cel mai important oraş românesc de la graniţa de vest.

Fără a lăsa nici un răgaz trupelor hitleristo-hortiste, militarii români au continuat să avanseze şi au ajuns la graniţa româno-ungară în aceeaşi dimineaţă. Ei au trecut graniţa şi au dus lupta mai departe pe aceeaşi direcţie, pe teritoriul Ungariei. În Ordinul de Zi Nr. 392 din 29 octombrie 1944, Generalul Avramescu scria: „La chemarea ţării pentru dezrobirea Ardealului răpit prin Dictatul de la Viena, aţi răspuns cu însufleţire şi credinţă în izbânda dreptăţii neamului românesc. Tineri şi bătrâni aţi pornit spre hotarele sfinte ale patriei şi cu pieptul vostru aţi făcut zăgaz de neînfrânt duşmanului care voia să ajungă la Carpaţi. Zdrobit de focul năprasnic al artileriei şi de necontenitele voastre asalturi, inamicul a fost gonit din Ardealul scump. (...) Pe cei care au căzut la datorie, îi vor preamări urmaşii şi numele lor va fi înscris în cartea de aur a poporului român.”

Victoria asupra forţelor germane şi ungare a fost câştigată de 525.702 soldaţi români, începând cu 23 august 1944. Din aceştia, 58.330 au fost declaraţi morţi, răniţi sau dispăruţi în luptă. Numărul total al pierderilor inamicului s-a ridicat la peste 72.937 soldaţi.

Ziua Forţelor Armate Române a fost sărbătorită pe 2 octombrie în primii ani după sfârşitul celui de-al doilea război mondial. Din anul 1959, 25 octombrie a fost stabilită ca ziua în care se aniversează eliberarea definitivă a teritoriului naţional temporar ocupat în urma Dictatului de la Viena.

Presedintele Filialei Vaslui a ANCE

Colonel(rez)
      Petru DOBOSERU






marți, 11 iunie 2013

ZIUA EROILOR



Omagiu eroilor patriei

Neamul este etern, prin Cultul Eroilor
                                                                                                                            Nicolae Iorga 
            Pentru cinstirea memoriei eroilor căzuţi în războiul pentru întregirea teritoriului României (1916-1919), în baza Decretului Regal, nr. 4106, din 12 septembrie 1919, s-a constituit Societatea Mormintelor Eroilor, cu statut juridic de la data de 19 septembrie 1919. Societatea era condusă de Comitetul Societăţii Mormintelor Eroilor, având preşedinte de onoare pe Regina Maria şi preşedinte executiv pe Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, dr. Miron Cristea. De la început Societatea Mormintelor Eroilor s-a ocupat de identificarea osemintelor ostaşilor căzuţi în luptele din Transilvania, Muntenia, Dobrogea, Moldova, Bucovina, Basarabia şi Ungaria, înhumarea acestora în cimitire ale eroilor sau civile, construirea unor monumente ale eroilor şi a unor opere comemorative.
            În scopul pomenirii anuale a eroilor patriei, parlamentul României a votat, la data de 23 august 1920, Legea pentru cinstirea eroilor căzuţi în război. La propunerea Patriarhiei Bisericii Ortodoxe Române şi a Ministerului de Război, începând din anul 1921 s-a sărbătorit Ziua Eroilor, în ziua când se sărbătorea Înălţarea Domnului Iisus Hristos la ceruri. De asemenea, s-a hotărât desemnarea eroului necunoscut, adunându-se osemintele de la zece ostaşi, care au căzut în luptele din Transilvania, Valea Jiului, Valea Prahovei, Bucureşti, Dobrogea, Mărăşti, Mărăşeşti, Oituz, Basarabia şi Bucovina. Pentru identificarea osemintelor eroului necunoscut a fost desemnat elevul Constantin Amilcar Săndulescu, născut la data de 20 februarie 1909, în satul Beica, comuna Mădulari, judeţul Vâlcea, elev la Liceul Militar „D. A. Sturza” din Craiova, orfan de război. Ceremonialul militar şi religios a avut loc în ziua de 17 mai 1923 (Ziua Eroilor), sicriul cu osemintele Eroului Necunoscut fiind depus în Parcul Carol I din Bucureşti. Onorul a fost prezentat de drapelele tuturor unităţilor şi marilor unităţi din ţară, care au participat la război.
Din anul 1926 s-a editat organul de presă al Societăţii Mormintelor Eroilor, „România Eroică”.
Potrivit Legii asupra regimului mormintelor de război din România, publicat în Monitorul Oficial, nr. 119, din 2 iunie 1927, Societatea Mormintelor Eroilor şi-a schimbat denumirea în Societatea „Cultul Eroilor”, menţinându-şi calitatea de persoană juridică, acordată în anul 1919.
La data de 27 iulie 1940 a fost promulgată Legea asupra mormintelor şi operelor comemorative de război, concepută după modelul celei din 1927, aducându-se modificări esenţiale. Cu această ocazie, Societatea „Cultul Eroilor” şi-a schimbat denumirea în Aşezământul Naţional „Regina Maria” pentru „Cultul Eroilor”.
După instalarea regimului comunist în România, Aşezământul Naţional „Regina Maria” pentru „Cultul Eroilor” s-a desfiinţat, prin Decretul nr. 48, din 29 mai 1948. Tot atunci şi-a încetat activitatea şi organul de presă „România Eroică”.
La data de 23 octombrie 1975 a fost elaborat Decretul nr. 117, cu privire la regimul operelor comemorative de război şi a cimitirelor eroilor, cinstindu-se eroii patriei la data de 9 mai.
În ziua de 19 noiembrie 1991, din iniţiativa unui grup de ofiţeri în rezervă şi în retragere, s-a constituit Comitetul Naţional pentru Restaurarea şi Îngrijirea Mormintelor şi Cimitirelor Eroilor, care, în anul 1997, şi-a schimbat denumirea în Asociaţia Naţională „Cultul Eroilor”. Asociaţia funcţionează sub patronajul Ministerului Apărării Naţionale şi al Patriarhiei Bisericii Ortodoxe Române şi are personalitate juridică. Din anul 1997 se reeditează revista „România Eroică”.
Pentru omagierea eroilor căzuţi în luptele de apărare a gliei strămoşeşti, în localităţile urbane şi rurale, în colegii naţionale, licee, grupuri şcolare şi şcoli generale se desfăşoară o gamă variată de activităţi educative: expuneri, simpozioane, programe artistice, îngrijirea monumentelor şi cimitirelor eroilor, depuneri de jerbe şi coroane de flori. În cadrul acestor acţiuni participă membri ai filialelor Asociaţiilor Naţionale „Cultul Eroilor” şi ai Cercurilor „Cultul Eroilor”, sub îndrumarea organelor administraţiei de stat şi a Inspectoratelor Şcolare.
Cu prilejul sărbătoririi eroilor patriei să pătrundem cu grijă versurile poeziei „Nu-l uitaţi”, scrisă de Nichita Stănescu, şi să păstrăm un minut de reculegere pentru eroii noştri:

Nu-l uitaţi pe cel căzut în război,
                      Lăsaţi-i din când în când un loc liber la masă,
Ca şi cum ar fi viu între noi,
Ca şi cum s-ar fi întors acasă.

De fapt el s-a întors între noi întâiul,

                                                     Numai că s-a întors puţin mai osteni

                                                    Şi pe un pat nevăzut şi-a aşezat căpătâiul

Lângă veniţii acasă din mit.

El şi-a făcut lucrul lui şi acum
Poate că-i este sete arzând
Venind până la noi ca un fum,
Deci lăsaţi pentru el să cadă vin pe pământ.

Nu-l uitaţi pe cel căzut în război,
Strigaţi-l din când în când pe nume,
Ca şi cum ar fi viu printre noi
Şi atunci el va surâde în lume.






 


marți, 27 noiembrie 2012




ZIUA NATIONALA A ROMÂNIEI - 1 DECEMBRIE
Anul 1918 reprezinta în istoria poporului român anul triumfului idealului national, anul încununarii victorioase a lungului sir de lupte si sacrificii umane si materiale pentru faurirea statului national unitar. Acest proces istoric, desfasurat pe întreg spatiul de locuire românesc, a înregistrat puternice seisme în 1784, 1821, 1848-1849, ca si evenimente cardinale cum ar fi unirea Moldovei si Munteniei în 1859, proclamarea independentei absolute a tarii de sub dominatia otomana, consfintita pe câmpul de lupta de armata româna în razboiul din 1877-1878, precum si adunarile reprezentative, democratic alese ale românilor din teritoriile aflate sub stapânirea straina de la Chisinau, Cernauti si Alba Iulia din 1918.
Aceste memorabile momente din 1918 au facut ca jertfa ostasilor români în primul razboi mondial sa nu fi fost zadarnica. Ceea ce la 1600 - prin fapta Viteazului - fusese doar o clipa de vis, la 1 Decembrie 1918 devenea cea mai miraculoasa realizare a acestui popor. „În aceasta zi - scria Nicolae Iorga - a sosit un ceas pe care-l asteptam de veacuri, pentru care am trait întreaga noastra viata nationala, pentru care am muncit si am scris, am luptat si am gândit. A sosit ceasul în care cerem si noi lumii dreptul de a trai pentru noi, dreptul de a nu da nimanui ca robi rodul ostenelilor noastre”.
Organizati în state separate din punct de vedere politic, amenintati mereu de expansiunea vecinilor mai puternici, cu parti din teritoriul stramosesc - Transilvania, Banat, Bucovina, Basarabia, Dobrogea - anexate de cele trei mari imperii, otoman, habsburgic (din 1867 austro-ungar) si rus, românii si-au pastrat dintotdeauna constiinta ca apartin aceluiasi popor, ca au aceiasi geneza. Aceasta constiinta a unitatii de neam a românilor a fost consolidata de permanentele si multiplele relatii politice, militare, economice si culturale între tarile române de-a lungul întregului ev de mijloc. Secolul al XIX-lea - denumit si „secolul nationalitatilor” - a adus în spatiul românesc o noua realitate, cea a natiunii române, în cadrul careia s-a cristalizat constiinta unitatii nationale, a constiintei destinului comun - trecut, prezent si viitor.
Experienta istorica a relevat cu tarie faptul ca unitatea politica era singura cale de rezistenta în fata presiunilor concentrice covârsitoare ale marilor puteri vecine, ca doar ea putea asigura supravietuirea fiintei etnice romanesti si evolutia nestingherita pe coordonatele progresului. Caracteristica ideologiei generatiei pasoptiste - cea care a pus bazele statului român modern - si a practicii politice românesti a constat în afirmarea permanenta a unei optiuni fundamentale: refacerea unitatii de stat pe pamântul vechii Dacii. În adâncul inimii fiecarui român - scria Nicolae Balcescu - era întiparita credinta ca „mântuirea de orice domnire straina” nu se putea realiza decât „prin unitatea nationala”.
Desavârsirea unitatii nationale a românilor la sfârsitul primei conflagratii mondiale trebuie înteleasa ca o fireasca împlinire ca o necesitate istorica impusa de evolutia statului national si de necesitatea desavârsirii sale si nu ca urmare a efortului militar al României. Nu primul razboi mondial a creat România Mare; el a fost doar ocazia. România a intrat în razboi pentru eliberarea provinciilor asuprite si pentru întregirea tarii, idealul Unirii afirmându-se intens prin eforturi, jertfe si eroism pe câmpurile de lupta din Transilvania si Dobrogea, de pe Valea Jiului si de pe Arges, ca si pe cele de la Marasti, Marasesti, si Oituz. Nu o victorie militara a stat la temelia statului national român, ci actul de vointa al natiunii române. Sacrificiile ei în campania anilor 1916 si 1917 au fost rasplatite de izbânda idealului national, în conditiile prabusirii autocratiei tariste, urmata de instaurarea regimului comunist si a destramarii monarhiei austro-ungare, precum si al afirmarii dreptului popoarelor la autodeterminare pe baza principiului nationalitatilor.

Cei dintâi care au pus în aplicare dreptul la autodeterminare au fost românii dintre Prut si Nistru. Primul pas a fost facut la 21 noiembrie/4 decembrie 1917 când Sfatul Tarii a proclamat „Republica Democratica Moldoveneasca” - urmat de cel din 24 ianuarie/6 februarie 1918 când s-a adoptat declaratia de independenta. Încununarea acestor actiuni s-a împlinit la 27 martie/9 aprilie 1918, când Sfatul Tarii de la Chisinau, ales prin vot universal, direct, egal si secret a decis cu majoritate de voturi unirea cu România a Republicii Democratice Moldovenesti (Basarabia) „în hotarele sale dintre Prut, Nistru, Dunare si Marea Neagra si vechile granite cu Austria, rupta acum o suta si mai bine de ani din trupul vechii Moldave”.
Armata româna care, la începutul anului 1918, intrase în Basarabia nu a exercitat nici un fel de presiune asupra membrilor Sfatului Tarii si n-a instalat un regim de dictatura militara. Ea a fost chemata numai pentru restabilirea ordinii si a linistei, pentru protejarea regimului legal constituit al Republicii Moldovenesti, pentru paza depozitelor militare de alimente si armament românesti - create acolo în timpul refugiului în Moldova - si a cailor de comunicatii. Prezenta militara româneasca a reusit sa împiedice actiunile bolsevicilor, ce urmareau instaurarea puterii sovietice în Basarabia.
Acelasi rol de protectie l-au îndeplinit si trupele române intrate în Bucovina la cererea Consiliului National Român, ca urmare a dezordinilor provocate de retragerea unitatilor militare austriece si a bandelor de ucraineni, împiedicând totodata intentiile Consiliului National Ucrainean de a alipi nordul Bucovinei la Ucraina. Interventia armatei române s-a facut dupa ce Constituanta - adunare din 14/27 octombrie 1918 - a decis „unirea Bucovinei integrale cu celelalte tari românesti într-un stat national independent, în deplina solidaritate cu românii din Transilvania si Ungaria”.
Respectând aceasta hotarâre Comitetul Executiv al Consiliului National din Bucovina, mandatat de Constituanta sa fie unica structura cu drept „ de a hotarî sau a trata asupra poporului român din Bucovina”, a convocat un Congres general al Bucovinei pentru 15/28 noiembrie 1918 în Palatul mitropolitan din Cernauti. Au fost alesi ca delegati oficiali: 74 români, 7 germani, 6 polonezi si 13 ruteni de peste Prut, la care s-au adaugat 5 deputati de drept. Pe lânga reprezentantii oficiali, o mare multime de oameni s-a adunat în jurul cladirii din dorinta de a fi partasa la maretul eveniment. Presedintele Congresului, Iancu Flondor, a dat citire motiunii în care se afirma ca Bucovina este parte organica a Moldovei în care se gaseau „gropnitele domnesti” si a fost smulsa samavolnic din trupul Moldovei, ca românii bucovineni au îndurat multe opresiuni din partea „cârmuirii habsburgice, dar n-au pierdut nadejdea ca ceasul mântuirii, asteptat cu atâta dor si suferinta, a sosit”. Acum când „ceasul acesta mare a sunat” si când toate neamurile din monarhia austro-ungara si-au câstigat „dreptul de libera hotarâre de sine”, cel dintâi gând al lor se îndrepta spre România. Pe temeiul acestor adevaruri, „Congresul general al Bucovinei, întrupând suprema putere a tarii si fiind investiti cu puterea legiuitoare, în numele suveranitatii nationale, hotarâm: Unirea neconditionata si pe vecie a Bucovinei în vechile ei hotare pâna la Ceremus, Colacin si Nistru cu Regatul României”.
Dupa citirea declaratiei de Unire, „sala se ridica si aplauzele se prefac într-un vuiet de codru bântuit de furtuna”, nota în memoriile sale profesorul Ion I. Nistor, unul din artizanii acestui act istoric. Reprezentantii minoritatilor poloneza si germana au aprobat hotarârea si drepturile inprescriptibile ale poporului român asupra Bucovinei. În mijlocul entuziasmului ce cuprinsese întregul oras, delegatii au votat în unanimitate motiunea Unirii, reparând în acest fel actul de forta înfaptuit în 1775.
În zilele când românii din Bucovina îsi rosteau hotarârea de Unire cu România, în Transilvania se pregatea ultimul act al marii epopei nationale. Multimile se îndreptau spre Alba Iulia în conditii cât se poate de prielnice: aparatul de stat austro-ungar fusese înlocuit de administratia româneasca.
La 1 Decembrie 1918, în inima Transilvaniei, la Alba Iulia, votul Marii Adunarii Nationale pentru unirea Transilvaniei, Banatului, Crisanei si Maramuresului cu România, aclamat de o impresionanta adunare populara, încununa celelalte acte de unire de la Chisinau (27 martie/9 aprilie 1918) si Cernauti (15/28 noiembrie 1918) prin care Basarabia si Bucovina reveneau în hotarele României. Aceasta Românie, în granitele sale firesti, s-a facut de la sine, peste îndoielile si erorile clasei politice, ajutata ce-i drept si de un nemarginit noroc” - datorat destramarii concomitente a celor doua imperii rus si austro-ungar ce înglobau ambele teritorii românesti, dupa cum scria unul dintre artizanii Unirii ei, generalul Radu R. Rosetti. Adunarile reprezentative si organele lor - Sfatul Tarii, Consiliul National Român din Bucovina, Consiliul National Român Central - prin hotarârile lor liber consimtite au exprimat nazuintele poporului român înfaptuind unirea provinciilor românesti cu patria mama într-un cadru democratic, prin acte de vointa liber exprimata, pe teritoriu românesc, înainte ca pacea sa puna capat formal - prin tratate internationale - primului razboi mondial
Conferinta Pacii de la Paris din 1919-1920 nu a creat ea un stat român întregit. Acesta fusese deja înfaptuit prin actele de unire de la Chisinau, Cernauti si Alba Iulia înca din anul 1918. Conferinta Pacii a dat doar consacrarea juridica noului statut teritorial si politic, prin recunoasterea principiului autodeterminarii nationale. Asadar mai întâi a fost autodeterminarea si ulterior consacrarea diplomatica prin tratatele de pace a unui drept istoric inalienabil al natiunii române.
România întregita cuprindea în hotarele sale istorice o suprafata de 295049 kmp fata de 137000 kmp înainte de 1918 si o populatie de 18.057.028 locuitori (în 1930) fata de aproximativ 7.250.000 locuitori în 1913. Românii reprezentau 71,9% din totalul populatiei, maghiarii 7,9% germanii 4,4%, evreii 4% etc. Constitutia din 1923 stipula în primele doua articole: „Regatul României este un stat national unitar si indivizibil”, iar „teritoriul României este inalienabil”.
Înfaptuirea statului national a permis natiunii române sa-si puna în valoare energiile, capacitatile sale creatoare în slujba progresului economic al dezvoltarii stiintei, învatamântului si culturii. Evoluând în cadrul regimului de democratie parlamentara, România s-a înscris în anii interbelici pe traiectoria unei vieti moderne, aducându-si pe plan international o contributie substantiala la opera de pace si securitate.
Presedintele Filialei judetene Vaslui a ANCE
Colonel(rez)
Petru DOBOSERU

miercuri, 27 octombrie 2010

CERCUL SCOLAR "CULTUL EROILOR" NEGRESTI SARBATORESTE ZIUA ARMATEI

Ziua Armatei, marcata si la GSI «Nicolae Iorga Miercuri, Octombrie 27, 2010, 3:00 Stire din categoria Local Comentarii: 0 Comentarii pana acum. Luni, 25 octombrie, la Centrul de Documentare si Informare al Grupului Scolar Industrial (GSI) „Nicolae Iorga“, din Negresti, a avut loc sedinta cercului scolar „Cultul eroilor“, în care a fost celebratã Ziua Armatei Române. Profesorii de istorie Lucian Sava si Geta Costea au vorbit elevilor despre importanta si semnificatia zilei de 25 octombrie. Elevii au urmãrit un film documentar despre participarea României la Cel de-al Doilea Rãzboi Mondial iar apoi s-au deplasat la monumentele din curtea Bisericii Centrale din localitate, unde au depus flori. Cercul scolar „Cultul eroilor“ a fost înfiintat în martie 2008, de cãtre elevii si profesorii GSI „Nicolae Iorga“ la initiativa profesorului Vasile Mariciuc. „Obiectivul general al activitãtilor cercului este reprezentat de comemorarea, cinstirea eroilor care s-au jertfit de-a lungul timpului pentru existenta statului român, precum si celebrarea principalelor evenimente din istoria nationalã“, a precizat consilierul de imagine al GSI „Nicolae Iorga“, profesorul Lucian Sava.

vineri, 15 ianuarie 2010

Ziua Drapelului National-26 iunie

Anual, în 26 iunie se sărbătoreşte Ziua Tricolorului, sărbătoare instituită prin lege (legea 96/1998).
S-a considerat că drapelul naţional este simbolul cel mai sfânt al românilor şi manifestările dedicate lui pot contribui major la formarea şi consolidarea sentimentelor patriotice. De altfel, în toate ţările, drapelul de stat are acest rol, de întărire a patriotismului, în jurul lui solidarizându-se, la bine şi la rău, fiecare popor. Un astfel de comportament nu poate fi acuzat de naţionalism şovin; nici o formă de respect faţă de propriul drapel, nici o formă de punere a acestuia în evidenţă nu pot fi etichetate critic.
Tricolorul Romanesc semnifica veacurile de gând şi luptă , pentru unitate şi indepedenţa ale intregului popor.

Prima perioada strabatuta a fost a opţiunii pentru CITESTE MAI MULT DESPRE ACEASTA DIND CLICK CU MOUSE-UL...:

Ziua Imnului National al Romaniei-29 iulie

Ceremonia publica din ziua de 29 iulie 2013 , prilejuita de Ziua Imnului National al Romaniei , va fi la a XVI-a editie si are ca temei legal Legea nr. 75 din 14 iulie 1994. Incepind cu anul 1940, in toate “Principatele Romane” s-a nascut ideea unui imn national , ce se cinta mai ales la festivitatile oficiale, unde participa Domnitorul Tarii. In anul 1862 s-a organizat
CITESTE MAI MULT DIND CLICK ...

luni, 5 octombrie 2009

Ziua Imnului National al Romaniei-29 iulie

Ceremonia publica din ziua de 29 iulie 2009 , prilejuita de Ziua Imnului National al Romaniei , va fi la a XVI-a editie si are ca temei legal Legea nr. 75 din 14 iulie 1994. Incepind cu anul 1940, in toate “Principatele Romane” s-a nascut ideea unui imn national , ce se cinta mai ales la festivitatile oficiale, unde participa Domnitorul Tarii. In anul 1862 s-a organizat un concurs pentru Imnul de stat al Romaniei . A fost retinuta piesa “Mars triumfal si primirea steagului si a Mariei –Sale Printul Domnitor” scris de Eduard Hulseh. In anul 1881 cu prilejul incoronarii regelui Carol I, poetul Vasile Alecsandri a scris textul “Imnului regal roman”. Imnul s-a cintat , in mod oficial,pentru prima data in Romania,in anul 1884, la incoronarea regelui Carol I. Imnul National al Romaniei –“Desteapta-te romane!”- isi are originea in cintecul patriotic “Un rasunet”, creat in viltoarea Revolutiei de la 1848 , pe versurile poetului Andrei Muresanu si pe o veche melodie psaltica a carturarului Anton Pann. In anul 1848 , poetul Andrei Muresan a rugat pe cintaretul Gheorghe Uncenescu de la biserica Sf. Nicolae din Scheiii Brasovului sa-i “potriveasca “ o melodie, pe versurile revolutionarei poezii intitulata “Un rasunet”.Gh. Uncenescu a adaptat melodia “Din sinul maicii mele “, scrisa de Anton Pann la strofele 1. 2 si 4 din poezia “Un rasunet” si i-a dat titlul primului vers –“Desteapta-te romane”.Acest cintec s-a intonat pe strada, pentru prima oara in 1848, de catre studentii revolutionari. Asadar , in creatia artistica muzicala si literara , Imnul ocupa un loc aparte , el situindu-se –alaturi de Tricolor-, in sfera superioara a spiritualitatii poporului nostru . Intrucit poezia “Un rasunet “ cu cele 11 strofe ale sale , devenise , imediat dupa 29 iulie 1848 (ziua cind a fost interpretata , in premiera muzica lui Anton Pann), marsul revolutionarilor ardeleni , Nicolae Balcescu a numit acest imn, o adevarata Marsilieza romaneasca.Chiar daca in timpul revolutiei si dupa aceea au circulat mai multe variante ale Imnului , iar melodia , specifica muzicii bisericesti , a fost cintata , mult timp , dupa ureche, fiind scrisa in notatie psaltica si deci necunoscuta de cei neinitiati si chiar de oameni cu o anumita cultura muzicala. In anul 1900 s-a facut prima inregistrare pe disc , de catre solistul Al.Pascu , in S.U.A.In anul 1910 , fanfara Batalionului 2 Pionieri din Bucuresti impreuna cu fanfara Regimentului Stefan cel Mare din Iasi , au facut la Bucuresti , prima inregistrare instrumentala.In anul 1910 , corul “Ion Vidu “ din Lugoj , a inregistrat pe disc , in restaurantul Lugoj din localitate , pentru prima oara in Romania , varianta corala. In 1919 , consiliul dirigent trasilvanean ,l-a insarcinat pe compozitorul si muzicologul Gh. Dima sa definitiveze Imnul , ceea ce a reusit creind un aranjament muzical potrivit. Ulterior D.G. Kiriac ,C-tin Brailoiu si Vasile Popovici au reusit realizarea formei definitive , ce este folosita si azi. In timpul Razboiului pentru indepedenta , la 1877 , si a celor 2 razboaie mondiale , atit melodia , cit si versurile Imnului “Desteapta-te romane “au fost interzise o public.Totusi ompozitorii nostrii au mediatizat cintecul sub diferite forme.Astfel , Ciprian Porumbescu ,in “Potpuriu national” pentru pian si Iacob Muresianu , in fantezia “De-ai fi iubit o gingasa floare “ in sol minor, au introdus pasaje muzicale cu tema preluata din imnul respectiv Acest vechi cintec patriotic a redevenit in actualitate in primele ore ale Revolutiei din 1889, fiind consacrat apoi in mod oficial , prin Constitutia Romaniei din anul 1991 , ca Imn al Romaniei .Potrivit art.12, aliniatul 3 din Constitutie , Imnul National al Romaniei este format din versurile strofelor 1,2,4 si 11 ale poeziei “Un rasunet” de Andrei Muresanu , pe muzica lui Anton Pann. Imnul National al Romaniei se cinta si se publica oficial numai in limba romana.Imnul National al altor state se intoneaza cu prilejul vizitelor , festivitatilor si cermoniilor oficiale cu caracter international, impreuna cu Imnul National al Romaniei , inaintea acestuia. Imnul de stat al României este alcătuit din unsprezece strofe. La ocazii festive se interpretează strofele 1, 2, 4 şi 11. Deşteaptă-te, române, din somnul cel de moarte, În care te-adânciră barbarii de tirani! Acum ori niciodată croieşte-ţi altă soarte, La care să se-nchine şi cruzii tăi duşmani! Acum ori niciodată să dăm dovezi la lume Că-n aste mâni mai curge un sânge de roman, Şi că-n a noastre piepturi păstrăm cu fală-un nume Triumfător în lupte, un nume de Traian! Înalţă-ţi lata frunte şi caută-n giur de tine, Cum stau ca brazi în munte voinici sute de mii; Un glas ei mai aşteaptă şi sar ca lupi în stâne, Bătrâni, bărbaţi, juni, tineri, din munţi şi din câmpii! Priviţi, măreţe umbre, Mihai, Ştefan, Corvine, Româna naţiune, ai voştri strănepoţi, Cu braţele armate, cu focul vostru-n vine, „Viaţă-n libertate ori moarte!” strigă toţi. Pre voi vă nimiciră a pizmei răutate Şi oarba neunire la Milcov şi Carpaţi! Dar noi, pătrunşi la suflet de sfânta libertate, Jurăm că vom da mâna, să fim pururea fraţi! O mamă văduvită de la Mihai cel Mare Pretinde de la fii-şi azi mână d-ajutori, Şi blastămă cu lacrimi în ochi pe orişicare, În astfel de pericol s-ar face vânzători! De fulgere să piară, de trăsnet şi pucioasă, Oricare s-ar retrage din gloriosul loc, Când patria sau mama, cu inimă duioasă, Va cere ca să trecem prin sabie şi foc! N-ajunse iataganul barbarei semilune, A cărui plăgi fatale şi azi le mai simţim; Acum se vâră cnuta în vetrele străbune, Dar martor ne e Domnul că vii nu o primim! N-ajunse despotismul cu-ntreaga lui orbie, Al cărui jug din seculi ca vitele-l purtăm ; Acum se-ncearcă cruzii, în oarba lor trufie, Să ne răpească limba, dar morţi numai o dăm! Români din patru unghiuri, acum ori niciodată Uniţi-vă în cuget, uniţi-vă-n simţiri! Strigaţi în lumea largă că Dunărea-i furată Prin intrigă şi silă, viclene uneltiri! Preoţi, cu cruce-n frunte! căci oastea e creştină, Deviza-i libertate şi scopul ei preasfânt. Murim mai bine-n luptă, cu glorie deplină, Decât să fim sclavi iarăşi în vechiul nost’ pământ! Imnul Romaniei