Ziua Drapelului National-26 iunie

-->

Anual, în 26 iunie se sărbătoreşte Ziua Tricolorului, sărbătoare instituită prin lege (legea 96/1998).

S-a considerat că drapelul naţional este simbolul cel mai sfânt al românilor şi manifestările dedicate lui pot contribui major la formarea şi consolidarea sentimentelor patriotice. De altfel, în toate ţările, drapelul de stat are acest rol, de întărire a patriotismului, în jurul lui solidarizându-se, la bine şi la rău, fiecare popor. Un astfel de comportament nu poate fi acuzat de naţionalism şovin; nici o formă de respect faţă de propriul drapel, nici o formă de punere a acestuia în evidenţă nu pot fi etichetate critic.

Tricolorul Romanesc semnifica veacurile de gând şi luptă , pentru unitate şi indepedenţa ale intregului popor.

Prima perioada strabatuta a fost a opţiunii pentru cele trei culori:roşu, galben şi albastru. Acestea au avut de la început urmatoarea semnificaţie:

Roşu, simbol al maririi , bravurii, îndraznelii şi generozitaţii, precum si al sângelui vărsat în lupte ,puterii de viata si energiei stramosesti.

Galben (sau aur) , simbol al maririi , fortei, bogatiei si puritatii , precum si al holdelor aurii din timpul verii.

Albastru(sau azur), reprezinta aerul, cel mai nobil element dupa foc si simbolizeaza blindetea, frumusetea , nobletea si buna credinta.
A doua etapa in istoria Tricolorului a inceput cu prezenta culorilor nationale pe primul drapel propriu-zis al primei reprezentante nationale din istoria moderna a Romaniei.

Aceasta a fost Adunarea norodului din vremea Revolutiei din 1821, condusa de Tudor Vladimirescu. Cu toate ca inabusirea Revolutiei , i-a facut pe capitanii lui Tudor sa decida arderea steagului, decizia nu a fost aplicata , steagul a fost gasit ascuns intr-o curte , dupa 60 de ani, in 1882 , adus la Bucuresti si depus, in urma unei ceremonii speciale ,la Casa Armatei (azi Cercul Militar Central). El se afla in prezent la Muzeul de Istorie si a devenit primul simbol modern al suveranitatii poporului roman si, ca urmare , primul steag tricolor din istoria romanilor.

Anul revolutionar 1848 , pe linga importanta lui nationala cu totul deosebita pentru destinul viitor al Romaniei , a prilejuit si exprimarea vointei suverane a romanilor pentru cele trei culori nationale:rosu, galben , albastru.In acest an , drapelul a fost arborat la Paris , dupa 25 februarie , cind o delegatie de tineri romani au mers la Primaria Parisului sa felicite Guvernul provizoriu : la Blaj , la 26 aprilie 1848; la adunarea populara de la Izlaz din iunie 1848, la care participantii au mers cu steaguri si cocarde tricolore si la Bucuresti , sub el biruind revolutia de la11/23 iunie.

Ziua Tricolorului - 26 iunie- omagiaza Revolutia de la 1848 , in timpul careia, la 26 iunie , dupa abicarea lui Gheorghe Bibescu, Guvernul provizoriu de la Bucuresti a adoptat Decretul nr.1 , care stabilea ca Tricolorul rosu, galben si albastru este steagul Tarii Romanesti. Adoua zi . 15/27 iunie , drapelul national tricolor a fost sfintit in cadrul unei Mari Adunari populare , pe “Campul Filaretului” numit de atunci “Campia Libertatii”.Astfel , tricolorul a devenit simbol national si a fost arborat la toate manifestarile publice , pe el depunindu-se juramintul de credinta de catre personalitatile statului si ostirea romana.

Tricolorul a avut de parcurs participarea Romaniei la razboiul de independenta 1877-1878 si la infaptuirea Marii Uniri din 1918, care a insemnat desavirsirea unitatii politice si natiunii romane , in primul si al doilea razboi mondial , zilele Revolutiei Romane din decembrie 1989.

Cu ocazia Zilei nationale a Drapelului au loc in toate garnizoanele militare resedinta de judet si in garnizoana Bucuresti ceremonii de inaltare a steagului tricolor in zonele numite “Piata Drapelului”.

25 Octombrie – Ziua Armatei Române

-->

25 Octombrie – Ziua Armatei Române

După 23 august 1944, România a avut o contribuţie substanţială la eforturile de război ale Naţiunilor Unite. Armata română a alungat trupele germane de pe teritoriile controlate de statul român, ducând lupte în care au căzut 5.048 soldaţi inamici şi au fost luaţi 56.455 de prizonieri. A fost realizată apărarea strategică a graniţelor şi a liniei temporare de demarcaţie româno-ungare din Crişana şi Platoul Transilvaniei, impuse prin Dictatul de la Viena din 30 august 1940. Sub acoperirea strategică a românilor, trupele sovietice au parcurs aproximativ 1.000 de kilometri într-un timp foarte scurt şi, fără să întâmpine rezistenţă, au trecut prin strâmtorile din Caparţii Occidentali şi Meridionali, în zona Banatului. Conform articolului 1 din Convenţia de Armistiţiu (semnată în 12/13 septembrie 1944), România urma să contribuie la efortul de război al aliaţilor cu peste 12 divizii de infanterie, dar aceste forţe au crescut constant în număr, în pofida dificultăţilor întâmpinate în cooperarea militară româno-sovietică.

După alungarea trupelor germane de pe teritoriul românesc, Armatele 1 şi a 4-a au fost angajate în luptele de pe marele front la nord de Carpaţii Occidentali şi la vest de Carpaţii Meridionali, ajungând la aproape 350 kilometri în adâncimea aliniamentului de luptă germano-ungar. Oprind înaintarea şi respingând inamicul în afara arcului carpatic, pe direcţia Braşov-Cluj-Carei, au sprijinit ofensiva armatei sovietice din Carpaţii Răsăriteni pe direcţia Târgu Mureş, Dej şi Satu Mare.

Ofensiva pentru eliberarea părţii de nord-est a României a început la 9 octombrie 1944, acţiunile militare făcând parte din operaţiunea ofensivă „Debreţin”, prin care trebuiau eliberate regiunile din estul Ungariei, până la râul Tisa. Operaţiunea a fost planificată şi dusă la sfârşit de Înaltul Comandament Sovietic. Acţiunile ofensive s-au desfăşurat în trei etape. Prima etapă a durat din 9 până în 13 octombrie 1944, când trupele româneşti au rupt apărarea inamică de pe linia de contact, au avansat pe valea Someşului Mic şi au cucerit înălţimile de la vest de râu. Marile unităţi române au continuat ofensiva împreună cu Corpul 104Armată Sovietic, ajutând astfel la eliberarea oraşului Cluj. În a doua etapă, între 14 şi 20 octombrie, rezistenţa inamică  a fost zdrobită în Munţii Făget şi Meseş. Obiectivul ofensivei a fost atins în etapa a treia, între 21 şi 25 octombrie, când forţele inamice au fost alungate din oraşele Carei şi Satu Mare, dincolo de graniţa româno-ungară, pe 25 octombrie 1944.

Pentru a treia etapă, Comandantul Armatei a 4-a, Generalul Gheorghe Avramescu, a hotărât să îndrepte eforturile cu prioritate pentru eliberarea oraşului Carei şi cu o parte din forţe să elibereze oraşul Satu Mare. Misiunea trupelor române a fost extrem de grea deoarece inamicul se afla în avantaj, el structurându-şi limita dinainte a apărării pe puncte de sprijin şi noduri de apărare în special în oraşe.

Pentru eliberarea oraşului Carei a fost concepută o mare manevră de învăluire, cu patru divizii din Corpul 6 Armată, care urmau să distrugă duşmanul din zona oraşului, în timp ce Corpul 2 Armată împreună cu Divizia 11 Infanterie aveau să atace de la sud rezistenţa inamicului din Satu Mare. Atacul a început în seara zilei de 24 octombrie, iar divizia 9 Infanterie a intrat în Carei şi s-a angajat în lupte de stradă în aceeaşi noapte. În dimineaţa zilei de 25 octombrie, după lupte grele, a fost eliberat ultimul şi cel mai important oraş românesc de la graniţa de vest.

Fără a lăsa nici un răgaz trupelor hitleristo-hortiste, militarii români au continuat să avanseze şi au ajuns la graniţa româno-ungară în aceeaşi dimineaţă. Ei au trecut graniţa şi au dus lupta mai departe pe aceeaşi direcţie, pe teritoriul Ungariei. În Ordinul de Zi Nr. 392 din 29 octombrie 1944, Generalul Avramescu scria: „La chemarea ţării pentru dezrobirea Ardealului răpit prin Dictatul de la Viena, aţi răspuns cu însufleţire şi credinţă în izbânda dreptăţii neamului românesc. Tineri şi bătrâni aţi pornit spre hotarele sfinte ale patriei şi cu pieptul vostru aţi făcut zăgaz de neînfrânt duşmanului care voia să ajungă la Carpaţi. Zdrobit de focul năprasnic al artileriei şi de necontenitele voastre asalturi, inamicul a fost gonit din Ardealul scump. (...) Pe cei care au căzut la datorie, îi vor preamări urmaşii şi numele lor va fi înscris în cartea de aur a poporului român.”

Victoria asupra forţelor germane şi ungare a fost câştigată de 525.702 soldaţi români, începând cu 23 august 1944. Din aceştia, 58.330 au fost declaraţi morţi, răniţi sau dispăruţi în luptă. Numărul total al pierderilor inamicului s-a ridicat la peste 72.937 soldaţi.

Ziua Forţelor Armate Române a fost sărbătorită pe 2 octombrie în primii ani după sfârşitul celui de-al doilea război mondial. Din anul 1959, 25 octombrie a fost stabilită ca ziua în care se aniversează eliberarea definitivă a teritoriului naţional temporar ocupat în urma Dictatului de la Viena.

Presedintele Filialei Vaslui a ANCE

Colonel(rez)

      Petru DOBOSERU

ZIUA EROILOR

Omagiu eroilor patriei

„Neamul este etern, prin Cultul Eroilor”

                                                                                                                            Nicolae Iorga 

            Pentru cinstirea memoriei eroilor căzuţi în războiul pentru întregirea teritoriului României (1916-1919), în baza Decretului Regal, nr. 4106, din 12 septembrie 1919, s-a constituit Societatea Mormintelor Eroilor, cu statut juridic de la data de 19 septembrie 1919. Societatea era condusă de Comitetul Societăţii Mormintelor Eroilor, având preşedinte de onoare pe Regina Maria şi preşedinte executiv pe Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, dr. Miron Cristea. De la început Societatea Mormintelor Eroilor s-a ocupat de identificarea osemintelor ostaşilor căzuţi în luptele din Transilvania, Muntenia, Dobrogea, Moldova, Bucovina, Basarabia şi Ungaria, înhumarea acestora în cimitire ale eroilor sau civile, construirea unor monumente ale eroilor şi a unor opere comemorative.

            În scopul pomenirii anuale a eroilor patriei, parlamentul României a votat, la data de 23 august 1920, Legea pentru cinstirea eroilor căzuţi în război. La propunerea Patriarhiei Bisericii Ortodoxe Române şi a Ministerului de Război, începând din anul 1921 s-a sărbătorit Ziua Eroilor, în ziua când se sărbătorea Înălţarea Domnului Iisus Hristos la ceruri. De asemenea, s-a hotărât desemnarea eroului necunoscut, adunându-se osemintele de la zece ostaşi, care au căzut în luptele din Transilvania, Valea Jiului, Valea Prahovei, Bucureşti, Dobrogea, Mărăşti, Mărăşeşti, Oituz, Basarabia şi Bucovina. Pentru identificarea osemintelor eroului necunoscut a fost desemnat elevul Constantin Amilcar Săndulescu, născut la data de 20 februarie 1909, în satul Beica, comuna Mădulari, judeţul Vâlcea, elev la Liceul Militar „D. A. Sturza” din Craiova, orfan de război. Ceremonialul militar şi religios a avut loc în ziua de 17 mai 1923 (Ziua Eroilor), sicriul cu osemintele Eroului Necunoscut fiind depus în Parcul Carol I din Bucureşti. Onorul a fost prezentat de drapelele tuturor unităţilor şi marilor unităţi din ţară, care au participat la război.

Din anul 1926 s-a editat organul de presă al Societăţii Mormintelor Eroilor, „România Eroică”.

Potrivit Legii asupra regimului mormintelor de război din România, publicat în Monitorul Oficial, nr. 119, din 2 iunie 1927, Societatea Mormintelor Eroilor şi-a schimbat denumirea în Societatea „Cultul Eroilor”, menţinându-şi calitatea de persoană juridică, acordată în anul 1919.

La data de 27 iulie 1940 a fost promulgată Legea asupra mormintelor şi operelor comemorative de război, concepută după modelul celei din 1927, aducându-se modificări esenţiale. Cu această ocazie, Societatea „Cultul Eroilor” şi-a schimbat denumirea în Aşezământul Naţional „Regina Maria” pentru „Cultul Eroilor”.

După instalarea regimului comunist în România, Aşezământul Naţional „Regina Maria” pentru „Cultul Eroilor” s-a desfiinţat, prin Decretul nr. 48, din 29 mai 1948. Tot atunci şi-a încetat activitatea şi organul de presă „România Eroică”.

La data de 23 octombrie 1975 a fost elaborat Decretul nr. 117, cu privire la regimul operelor comemorative de război şi a cimitirelor eroilor, cinstindu-se eroii patriei la data de 9 mai.

În ziua de 19 noiembrie 1991, din iniţiativa unui grup de ofiţeri în rezervă şi în retragere, s-a constituit Comitetul Naţional pentru Restaurarea şi Îngrijirea Mormintelor şi Cimitirelor Eroilor, care, în anul 1997, şi-a schimbat denumirea în Asociaţia Naţională „Cultul Eroilor”. Asociaţia funcţionează sub patronajul Ministerului Apărării Naţionale şi al Patriarhiei Bisericii Ortodoxe Române şi are personalitate juridică. Din anul 1997 se reeditează revista „România Eroică”.

Pentru omagierea eroilor căzuţi în luptele de apărare a gliei strămoşeşti, în localităţile urbane şi rurale, în colegii naţionale, licee, grupuri şcolare şi şcoli generale se desfăşoară o gamă variată de activităţi educative: expuneri, simpozioane, programe artistice, îngrijirea monumentelor şi cimitirelor eroilor, depuneri de jerbe şi coroane de flori. În cadrul acestor acţiuni participă membri ai filialelor Asociaţiilor Naţionale „Cultul Eroilor” şi ai Cercurilor „Cultul Eroilor”, sub îndrumarea organelor administraţiei de stat şi a Inspectoratelor Şcolare.

Cu prilejul sărbătoririi eroilor patriei să pătrundem cu grijă versurile poeziei „Nu-l uitaţi”, scrisă de Nichita Stănescu, şi să păstrăm un minut de reculegere pentru eroii noştri:

Nu-l uitaţi pe cel căzut în război,

                      Lăsaţi-i din când în când un loc liber la masă,
Ca şi cum ar fi viu între noi,

Ca şi cum s-ar fi întors acasă.

De fapt el s-a întors între noi întâiul,

                                                     Numai că s-a întors puţin mai osteni

                                                    Şi pe un pat nevăzut şi-a aşezat căpătâiul

Lângă veniţii acasă din mit.

El şi-a făcut lucrul lui şi acum

Poate că-i este sete arzând

Venind până la noi ca un fum,

Deci lăsaţi pentru el să cadă vin pe pământ.

Nu-l uitaţi pe cel căzut în război,

Strigaţi-l din când în când pe nume,

Ca şi cum ar fi viu printre noi

Şi atunci el va surâde în lume.

 

Preşedintele Asociaţiei Naţionale „Cultul Eroilor” –Filiala Vaslui

Colonel(r)

           Petru DOBOSERU

ZIUA NATIONALA A ROMÂNIEI - 1 DECEMBRIE
Anul 1918 reprezinta în istoria poporului român anul triumfului idealului national, anul încununarii victorioase a lungului sir de lupte si sacrificii umane si materiale pentru faurirea statului national unitar. Acest proces istoric, desfasurat pe întreg spatiul de locuire românesc, a înregistrat puternice seisme în 1784, 1821, 1848-1849, ca si evenimente cardinale cum ar fi unirea Moldovei si Munteniei în 1859, proclamarea independentei absolute a tarii de sub dominatia otomana, consfintita pe câmpul de lupta de armata româna în razboiul din 1877-1878, precum si adunarile reprezentative, democratic alese ale românilor din teritoriile aflate sub stapânirea straina de la Chisinau, Cernauti si Alba Iulia din 1918.
Aceste memorabile momente din 1918 au facut ca jertfa ostasilor români în primul razboi mondial sa nu fi fost zadarnica. Ceea ce la 1600 - prin fapta Viteazului - fusese doar o clipa de vis, la 1 Decembrie 1918 devenea cea mai miraculoasa realizare a acestui popor. „În aceasta zi - scria Nicolae Iorga - a sosit un ceas pe care-l asteptam de veacuri, pentru care am trait întreaga noastra viata nationala, pentru care am muncit si am scris, am luptat si am gândit. A sosit ceasul în care cerem si noi lumii dreptul de a trai pentru noi, dreptul de a nu da nimanui ca robi rodul ostenelilor noastre”.
Organizati în state separate din punct de vedere politic, amenintati mereu de expansiunea vecinilor mai puternici, cu parti din teritoriul stramosesc - Transilvania, Banat, Bucovina, Basarabia, Dobrogea - anexate de cele trei mari imperii, otoman, habsburgic (din 1867 austro-ungar) si rus, românii si-au pastrat dintotdeauna constiinta ca apartin aceluiasi popor, ca au aceiasi geneza. Aceasta constiinta a unitatii de neam a românilor a fost consolidata de permanentele si multiplele relatii politice, militare, economice si culturale între tarile române de-a lungul întregului ev de mijloc. Secolul al XIX-lea - denumit si „secolul nationalitatilor” - a adus în spatiul românesc o noua realitate, cea a natiunii române, în cadrul careia s-a cristalizat constiinta unitatii nationale, a constiintei destinului comun - trecut, prezent si viitor.
Experienta istorica a relevat cu tarie faptul ca unitatea politica era singura cale de rezistenta în fata presiunilor concentrice covârsitoare ale marilor puteri vecine, ca doar ea putea asigura supravietuirea fiintei etnice romanesti si evolutia nestingherita pe coordonatele progresului. Caracteristica ideologiei generatiei pasoptiste - cea care a pus bazele statului român modern - si a practicii politice românesti a constat în afirmarea permanenta a unei optiuni fundamentale: refacerea unitatii de stat pe pamântul vechii Dacii. În adâncul inimii fiecarui român - scria Nicolae Balcescu - era întiparita credinta ca „mântuirea de orice domnire straina” nu se putea realiza decât „prin unitatea nationala”.
Desavârsirea unitatii nationale a românilor la sfârsitul primei conflagratii mondiale trebuie înteleasa ca o fireasca împlinire ca o necesitate istorica impusa de evolutia statului national si de necesitatea desavârsirii sale si nu ca urmare a efortului militar al României. Nu primul razboi mondial a creat România Mare; el a fost doar ocazia. România a intrat în razboi pentru eliberarea provinciilor asuprite si pentru întregirea tarii, idealul Unirii afirmându-se intens prin eforturi, jertfe si eroism pe câmpurile de lupta din Transilvania si Dobrogea, de pe Valea Jiului si de pe Arges, ca si pe cele de la Marasti, Marasesti, si Oituz. Nu o victorie militara a stat la temelia statului national român, ci actul de vointa al natiunii române. Sacrificiile ei în campania anilor 1916 si 1917 au fost rasplatite de izbânda idealului national, în conditiile prabusirii autocratiei tariste, urmata de instaurarea regimului comunist si a destramarii monarhiei austro-ungare, precum si al afirmarii dreptului popoarelor la autodeterminare pe baza principiului nationalitatilor.

Cei dintâi care au pus în aplicare dreptul la autodeterminare au fost românii dintre Prut si Nistru. Primul pas a fost facut la 21 noiembrie/4 decembrie 1917 când Sfatul Tarii a proclamat „Republica Democratica Moldoveneasca” - urmat de cel din 24 ianuarie/6 februarie 1918 când s-a adoptat declaratia de independenta. Încununarea acestor actiuni s-a împlinit la 27 martie/9 aprilie 1918, când Sfatul Tarii de la Chisinau, ales prin vot universal, direct, egal si secret a decis cu majoritate de voturi unirea cu România a Republicii Democratice Moldovenesti (Basarabia) „în hotarele sale dintre Prut, Nistru, Dunare si Marea Neagra si vechile granite cu Austria, rupta acum o suta si mai bine de ani din trupul vechii Moldave”.
Armata româna care, la începutul anului 1918, intrase în Basarabia nu a exercitat nici un fel de presiune asupra membrilor Sfatului Tarii si n-a instalat un regim de dictatura militara. Ea a fost chemata numai pentru restabilirea ordinii si a linistei, pentru protejarea regimului legal constituit al Republicii Moldovenesti, pentru paza depozitelor militare de alimente si armament românesti - create acolo în timpul refugiului în Moldova - si a cailor de comunicatii. Prezenta militara româneasca a reusit sa împiedice actiunile bolsevicilor, ce urmareau instaurarea puterii sovietice în Basarabia.
Acelasi rol de protectie l-au îndeplinit si trupele române intrate în Bucovina la cererea Consiliului National Român, ca urmare a dezordinilor provocate de retragerea unitatilor militare austriece si a bandelor de ucraineni, împiedicând totodata intentiile Consiliului National Ucrainean de a alipi nordul Bucovinei la Ucraina. Interventia armatei române s-a facut dupa ce Constituanta - adunare din 14/27 octombrie 1918 - a decis „unirea Bucovinei integrale cu celelalte tari românesti într-un stat national independent, în deplina solidaritate cu românii din Transilvania si Ungaria”.
Respectând aceasta hotarâre Comitetul Executiv al Consiliului National din Bucovina, mandatat de Constituanta sa fie unica structura cu drept „ de a hotarî sau a trata asupra poporului român din Bucovina”, a convocat un Congres general al Bucovinei pentru 15/28 noiembrie 1918 în Palatul mitropolitan din Cernauti. Au fost alesi ca delegati oficiali: 74 români, 7 germani, 6 polonezi si 13 ruteni de peste Prut, la care s-au adaugat 5 deputati de drept. Pe lânga reprezentantii oficiali, o mare multime de oameni s-a adunat în jurul cladirii din dorinta de a fi partasa la maretul eveniment. Presedintele Congresului, Iancu Flondor, a dat citire motiunii în care se afirma ca Bucovina este parte organica a Moldovei în care se gaseau „gropnitele domnesti” si a fost smulsa samavolnic din trupul Moldovei, ca românii bucovineni au îndurat multe opresiuni din partea „cârmuirii habsburgice, dar n-au pierdut nadejdea ca ceasul mântuirii, asteptat cu atâta dor si suferinta, a sosit”. Acum când „ceasul acesta mare a sunat” si când toate neamurile din monarhia austro-ungara si-au câstigat „dreptul de libera hotarâre de sine”, cel dintâi gând al lor se îndrepta spre România. Pe temeiul acestor adevaruri, „Congresul general al Bucovinei, întrupând suprema putere a tarii si fiind investiti cu puterea legiuitoare, în numele suveranitatii nationale, hotarâm: Unirea neconditionata si pe vecie a Bucovinei în vechile ei hotare pâna la Ceremus, Colacin si Nistru cu Regatul României”.
Dupa citirea declaratiei de Unire, „sala se ridica si aplauzele se prefac într-un vuiet de codru bântuit de furtuna”, nota în memoriile sale profesorul Ion I. Nistor, unul din artizanii acestui act istoric. Reprezentantii minoritatilor poloneza si germana au aprobat hotarârea si drepturile inprescriptibile ale poporului român asupra Bucovinei. În mijlocul entuziasmului ce cuprinsese întregul oras, delegatii au votat în unanimitate motiunea Unirii, reparând în acest fel actul de forta înfaptuit în 1775.
În zilele când românii din Bucovina îsi rosteau hotarârea de Unire cu România, în Transilvania se pregatea ultimul act al marii epopei nationale. Multimile se îndreptau spre Alba Iulia în conditii cât se poate de prielnice: aparatul de stat austro-ungar fusese înlocuit de administratia româneasca.
La 1 Decembrie 1918, în inima Transilvaniei, la Alba Iulia, votul Marii Adunarii Nationale pentru unirea Transilvaniei, Banatului, Crisanei si Maramuresului cu România, aclamat de o impresionanta adunare populara, încununa celelalte acte de unire de la Chisinau (27 martie/9 aprilie 1918) si Cernauti (15/28 noiembrie 1918) prin care Basarabia si Bucovina reveneau în hotarele României. Aceasta Românie, în granitele sale firesti, s-a facut de la sine, peste îndoielile si erorile clasei politice, ajutata ce-i drept si de un nemarginit noroc” - datorat destramarii concomitente a celor doua imperii rus si austro-ungar ce înglobau ambele teritorii românesti, dupa cum scria unul dintre artizanii Unirii ei, generalul Radu R. Rosetti. Adunarile reprezentative si organele lor - Sfatul Tarii, Consiliul National Român din Bucovina, Consiliul National Român Central - prin hotarârile lor liber consimtite au exprimat nazuintele poporului român înfaptuind unirea provinciilor românesti cu patria mama într-un cadru democratic, prin acte de vointa liber exprimata, pe teritoriu românesc, înainte ca pacea sa puna capat formal - prin tratate internationale - primului razboi mondial
Conferinta Pacii de la Paris din 1919-1920 nu a creat ea un stat român întregit. Acesta fusese deja înfaptuit prin actele de unire de la Chisinau, Cernauti si Alba Iulia înca din anul 1918. Conferinta Pacii a dat doar consacrarea juridica noului statut teritorial si politic, prin recunoasterea principiului autodeterminarii nationale. Asadar mai întâi a fost autodeterminarea si ulterior consacrarea diplomatica prin tratatele de pace a unui drept istoric inalienabil al natiunii române.
România întregita cuprindea în hotarele sale istorice o suprafata de 295049 kmp fata de 137000 kmp înainte de 1918 si o populatie de 18.057.028 locuitori (în 1930) fata de aproximativ 7.250.000 locuitori în 1913. Românii reprezentau 71,9% din totalul populatiei, maghiarii 7,9% germanii 4,4%, evreii 4% etc. Constitutia din 1923 stipula în primele doua articole: „Regatul României este un stat national unitar si indivizibil”, iar „teritoriul României este inalienabil”.
Înfaptuirea statului national a permis natiunii române sa-si puna în valoare energiile, capacitatile sale creatoare în slujba progresului economic al dezvoltarii stiintei, învatamântului si culturii. Evoluând în cadrul regimului de democratie parlamentara, România s-a înscris în anii interbelici pe traiectoria unei vieti moderne, aducându-si pe plan international o contributie substantiala la opera de pace si securitate.
Presedintele Filialei judetene Vaslui a ANCE
Colonel(rez)
Petru DOBOSERU

CERCUL SCOLAR "CULTUL EROILOR" NEGRESTI SARBATORESTE ZIUA ARMATEI

Ziua Armatei, marcata si la GSI «Nicolae Iorga Miercuri, Octombrie 27, 2010, 3:00 Stire din categoria Local Comentarii: 0 Comentarii pana acum. Luni, 25 octombrie, la Centrul de Documentare si Informare al Grupului Scolar Industrial (GSI) „Nicolae Iorga“, din Negresti, a avut loc sedinta cercului scolar „Cultul eroilor“, în care a fost celebratã Ziua Armatei Române. Profesorii de istorie Lucian Sava si Geta Costea au vorbit elevilor despre importanta si semnificatia zilei de 25 octombrie. Elevii au urmãrit un film documentar despre participarea României la Cel de-al Doilea Rãzboi Mondial iar apoi s-au deplasat la monumentele din curtea Bisericii Centrale din localitate, unde au depus flori. Cercul scolar „Cultul eroilor“ a fost înfiintat în martie 2008, de cãtre elevii si profesorii GSI „Nicolae Iorga“ la initiativa profesorului Vasile Mariciuc. „Obiectivul general al activitãtilor cercului este reprezentat de comemorarea, cinstirea eroilor care s-au jertfit de-a lungul timpului pentru existenta statului român, precum si celebrarea principalelor evenimente din istoria nationalã“, a precizat consilierul de imagine al GSI „Nicolae Iorga“, profesorul Lucian Sava.

Ziua Drapelului National-26 iunie

Anual, în 26 iunie se sărbătoreşte Ziua Tricolorului, sărbătoare instituită prin lege (legea 96/1998).
S-a considerat că drapelul naţional este simbolul cel mai sfânt al românilor şi manifestările dedicate lui pot contribui major la formarea şi consolidarea sentimentelor patriotice. De altfel, în toate ţările, drapelul de stat are acest rol, de întărire a patriotismului, în jurul lui solidarizându-se, la bine şi la rău, fiecare popor. Un astfel de comportament nu poate fi acuzat de naţionalism şovin; nici o formă de respect faţă de propriul drapel, nici o formă de punere a acestuia în evidenţă nu pot fi etichetate critic.
Tricolorul Romanesc semnifica veacurile de gând şi luptă , pentru unitate şi indepedenţa ale intregului popor.

Prima perioada strabatuta a fost a opţiunii pentru CITESTE MAI MULT DESPRE ACEASTA DIND CLICK CU MOUSE-UL...:

Ziua Imnului National al Romaniei-29 iulie

Ceremonia publica din ziua de 29 iulie 2013 , prilejuita de Ziua Imnului National al Romaniei , va fi la a XVI-a editie si are ca temei legal Legea nr. 75 din 14 iulie 1994. Incepind cu anul 1940, in toate “Principatele Romane” s-a nascut ideea unui imn national , ce se cinta mai ales la festivitatile oficiale, unde participa Domnitorul Tarii. In anul 1862 s-a organizat
CITESTE MAI MULT DIND CLICK ...

Ziua Imnului National al Romaniei-29 iulie

Ceremonia publica din ziua de 29 iulie 2009 , prilejuita de Ziua Imnului National al Romaniei , va fi la a XVI-a editie si are ca temei legal Legea nr. 75 din 14 iulie 1994. Incepind cu anul 1940, in toate “Principatele Romane” s-a nascut ideea unui imn national , ce se cinta mai ales la festivitatile oficiale, unde participa Domnitorul Tarii. In anul 1862 s-a organizat un concurs pentru Imnul de stat al Romaniei . A fost retinuta piesa “Mars triumfal si primirea steagului si a Mariei –Sale Printul Domnitor” scris de Eduard Hulseh. In anul 1881 cu prilejul incoronarii regelui Carol I, poetul Vasile Alecsandri a scris textul “Imnului regal roman”. Imnul s-a cintat , in mod oficial,pentru prima data in Romania,in anul 1884, la incoronarea regelui Carol I. Imnul National al Romaniei –“Desteapta-te romane!”- isi are originea in cintecul patriotic “Un rasunet”, creat in viltoarea Revolutiei de la 1848 , pe versurile poetului Andrei Muresanu si pe o veche melodie psaltica a carturarului Anton Pann. In anul 1848 , poetul Andrei Muresan a rugat pe cintaretul Gheorghe Uncenescu de la biserica Sf. Nicolae din Scheiii Brasovului sa-i “potriveasca “ o melodie, pe versurile revolutionarei poezii intitulata “Un rasunet”.Gh. Uncenescu a adaptat melodia “Din sinul maicii mele “, scrisa de Anton Pann la strofele 1. 2 si 4 din poezia “Un rasunet” si i-a dat titlul primului vers –“Desteapta-te romane”.Acest cintec s-a intonat pe strada, pentru prima oara in 1848, de catre studentii revolutionari. Asadar , in creatia artistica muzicala si literara , Imnul ocupa un loc aparte , el situindu-se –alaturi de Tricolor-, in sfera superioara a spiritualitatii poporului nostru . Intrucit poezia “Un rasunet “ cu cele 11 strofe ale sale , devenise , imediat dupa 29 iulie 1848 (ziua cind a fost interpretata , in premiera muzica lui Anton Pann), marsul revolutionarilor ardeleni , Nicolae Balcescu a numit acest imn, o adevarata Marsilieza romaneasca.Chiar daca in timpul revolutiei si dupa aceea au circulat mai multe variante ale Imnului , iar melodia , specifica muzicii bisericesti , a fost cintata , mult timp , dupa ureche, fiind scrisa in notatie psaltica si deci necunoscuta de cei neinitiati si chiar de oameni cu o anumita cultura muzicala. In anul 1900 s-a facut prima inregistrare pe disc , de catre solistul Al.Pascu , in S.U.A.In anul 1910 , fanfara Batalionului 2 Pionieri din Bucuresti impreuna cu fanfara Regimentului Stefan cel Mare din Iasi , au facut la Bucuresti , prima inregistrare instrumentala.In anul 1910 , corul “Ion Vidu “ din Lugoj , a inregistrat pe disc , in restaurantul Lugoj din localitate , pentru prima oara in Romania , varianta corala. In 1919 , consiliul dirigent trasilvanean ,l-a insarcinat pe compozitorul si muzicologul Gh. Dima sa definitiveze Imnul , ceea ce a reusit creind un aranjament muzical potrivit. Ulterior D.G. Kiriac ,C-tin Brailoiu si Vasile Popovici au reusit realizarea formei definitive , ce este folosita si azi. In timpul Razboiului pentru indepedenta , la 1877 , si a celor 2 razboaie mondiale , atit melodia , cit si versurile Imnului “Desteapta-te romane “au fost interzise o public.Totusi ompozitorii nostrii au mediatizat cintecul sub diferite forme.Astfel , Ciprian Porumbescu ,in “Potpuriu national” pentru pian si Iacob Muresianu , in fantezia “De-ai fi iubit o gingasa floare “ in sol minor, au introdus pasaje muzicale cu tema preluata din imnul respectiv Acest vechi cintec patriotic a redevenit in actualitate in primele ore ale Revolutiei din 1889, fiind consacrat apoi in mod oficial , prin Constitutia Romaniei din anul 1991 , ca Imn al Romaniei .Potrivit art.12, aliniatul 3 din Constitutie , Imnul National al Romaniei este format din versurile strofelor 1,2,4 si 11 ale poeziei “Un rasunet” de Andrei Muresanu , pe muzica lui Anton Pann. Imnul National al Romaniei se cinta si se publica oficial numai in limba romana.Imnul National al altor state se intoneaza cu prilejul vizitelor , festivitatilor si cermoniilor oficiale cu caracter international, impreuna cu Imnul National al Romaniei , inaintea acestuia. Imnul de stat al României este alcătuit din unsprezece strofe. La ocazii festive se interpretează strofele 1, 2, 4 şi 11. Deşteaptă-te, române, din somnul cel de moarte, În care te-adânciră barbarii de tirani! Acum ori niciodată croieşte-ţi altă soarte, La care să se-nchine şi cruzii tăi duşmani! Acum ori niciodată să dăm dovezi la lume Că-n aste mâni mai curge un sânge de roman, Şi că-n a noastre piepturi păstrăm cu fală-un nume Triumfător în lupte, un nume de Traian! Înalţă-ţi lata frunte şi caută-n giur de tine, Cum stau ca brazi în munte voinici sute de mii; Un glas ei mai aşteaptă şi sar ca lupi în stâne, Bătrâni, bărbaţi, juni, tineri, din munţi şi din câmpii! Priviţi, măreţe umbre, Mihai, Ştefan, Corvine, Româna naţiune, ai voştri strănepoţi, Cu braţele armate, cu focul vostru-n vine, „Viaţă-n libertate ori moarte!” strigă toţi. Pre voi vă nimiciră a pizmei răutate Şi oarba neunire la Milcov şi Carpaţi! Dar noi, pătrunşi la suflet de sfânta libertate, Jurăm că vom da mâna, să fim pururea fraţi! O mamă văduvită de la Mihai cel Mare Pretinde de la fii-şi azi mână d-ajutori, Şi blastămă cu lacrimi în ochi pe orişicare, În astfel de pericol s-ar face vânzători! De fulgere să piară, de trăsnet şi pucioasă, Oricare s-ar retrage din gloriosul loc, Când patria sau mama, cu inimă duioasă, Va cere ca să trecem prin sabie şi foc! N-ajunse iataganul barbarei semilune, A cărui plăgi fatale şi azi le mai simţim; Acum se vâră cnuta în vetrele străbune, Dar martor ne e Domnul că vii nu o primim! N-ajunse despotismul cu-ntreaga lui orbie, Al cărui jug din seculi ca vitele-l purtăm ; Acum se-ncearcă cruzii, în oarba lor trufie, Să ne răpească limba, dar morţi numai o dăm! Români din patru unghiuri, acum ori niciodată Uniţi-vă în cuget, uniţi-vă-n simţiri! Strigaţi în lumea largă că Dunărea-i furată Prin intrigă şi silă, viclene uneltiri! Preoţi, cu cruce-n frunte! căci oastea e creştină, Deviza-i libertate şi scopul ei preasfânt. Murim mai bine-n luptă, cu glorie deplină, Decât să fim sclavi iarăşi în vechiul nost’ pământ! Imnul Romaniei