Asociatia Nationala "Cultul Eroilor" - FILIALA JUDETEANA VASLUI: 5 octombrie 2009

Eroul Necunoscut

EROUL NECUNOSCUT

Ideea identităţii unui simbol al eroismului naţional a izvorât din dorinţa de a imortaliza pe cei care s-au jertfit în primul război mondial şi îşi are punctul de plecare, se pare, în Belgia. Prin hotărârea Parlamentului francez din 1920, soldatul necunoscut francez din primul război mondial a fost înmormântat la 28 ianuarie 1921, sub Arcul de Triumf. La data de 22 octombrie 1922, Parlamentul francez declara ziua desemnării Soldatului Necunoscut francez ca sărbătoare naţională. Ca o coincidenţă, fără nici o legătură cu cele ce se petreceau în Franţa, în Anglia avea loc o ceremonie identică, de înhumare a simbolului eroismului englez, adus de pe fostul front franco-belgian şi înmormântat în Catedrala Westminster. Exemplul acestor ţări a fost urmat de Portugalia, Italia şi S.U.A.

În anul 1921, sub impulsul consacratei tradiţii occidentale şi în România s-a adoptat ideea alegerii unui erou necunoscut, ca simbol unic de omagiere a jertfei şi eroismului naţional. Pentru aceasta a fost constituit, sub preşedinţia generalului Gorski, Sub-Şef al Marelui Stat Major şi Secretar General al Ministerului de Război, un comitet care avea drept sarcină studierea chestiunii aducerii Eroului Necunoscut, prevăzându-se încă de atunci ca Mărăşeştii, locul grelelor lupte din vara anului 1917, să fie localitatea de desemnare a eroului (ostaşului) necunoscut.

Ministerul de Război a cerut Societăţii „Mormintele Eroilor Căzuţi în Război”, organizaţie înfiinţată din iniţiativa Ministerului de Război şi a Patriarhiei Bisericii Ortodoxe Române, în baza Decretului-Lege nr. 502, din 27 februarie 1919, şi a Ordinelor Ministerului de Război nr. 3790 şi 4256 din anul 1919, să studieze urgent alegerea Eroului Necunoscut şi să se facă propuneri în această privinţă.

Este de reţinut că în baza Decretului-Lege din 22 aprilie 1920, s-a hotărât ca serbarea anuală pentru comemorarea eroilor căzuţi în război să se facă în ziua Înălţării Domnului Iisus Hristos, care a fost decretată ca Sărbătoare Naţională.

Ministerul de Război, împreună cu ceilalţi factori responsabili ai ţării, prin Programul dat publicităţii la 11 mai 1923, hotărau ca data desfăşurării funeraliilor naţionale să fie 14-17 mai, iar în privinţa locului înhumării Eroului Necunoscut, se opta pentru terasa „Cuza Vodă” din faţa Muzeului Militar Naţional amplasat în Parcul Carol.

Pentru stabilirea Eroului (Ostaşului) Necunoscut se preciza alegerea acestuia dintre cele zece sicrie aduse la Mărăşeşti, din locurile în care luptele au fost mai crâncene: Raşoviţa (jud. Gorj) de pe frontul de la Jiu, Bălăria (jud. Vlaşca) pentru luptele date în apărarea Bucureştiului, Azuga (jud. Prahova) pentru luptele duse în vederea apărării Văii Prahovei, Topraisar (jud. Constanţa) de pe frontul Dobrogei, Mărăşti, Mărăşeşti, Oituz şi Târgu Ocna (jud. Bacău) de pe frontul Moldovei, Chişinău (Basarabia), Ciucea (jud. Cojocna) de pe frontul transilvănean.

În scopul desemnării Eroului (Ostaşului) Necunoscut au fost făcute sondaje în liceele militare din Iaşi, Craiova, Chişinău şi Mănăstirea Dealu, fiind ales cel mai bun elev (orfan de război), în persoana elevului Amilcar Săndulescu, din clasa 1-a a Liceului Militar „D. A. Sturdza” din Craiova. Acesta era născut în localitatea Mădulari, comuna Beica, jud. Vâlcea, la 20 februarie 1911, fiind al treilea copil al familiei învăţătorului Constantin Săndulescu şi al Mariei Săndulescu.

La data de 14 mai 1923, după încheierea Te Deum-ului religios în Biserica „Buna Vestire” din Mărăşeşti, elevul Amilcar Săndulescu a ales Eroul (Ostaşul) Necunoscut, oprindu-se în dreptul sicriului nr. 4, pe care a pus mâna, exprimându-se cu cuvintele: „Acesta este tatăl meu”. Îngenunchind s-a rugat: „Doamne, Dumnezeul meu, ai în pază pe toţi eroii neamului, ai şi pe tatăl meu (…)”.

La solemnitate au participat ministrul de război, generalul de divizie Gheorghe Mărdărescu, ÎPSS Mitropolitul Moldovei, Pimen, Episcopul de Roman, Niculescu, Episcopul Militar de Alba Iulia, Teculescu. Lor li s-au mai adăugat generali, ofiţeri şi militari în termen, prefecţii de Putna, Tecuci şi Bacău, deputatul Florea Eftimescu ş.a. Osemintele ostaşilor necunoscuţi depuse în cele nouă sicrie au fost înhumate în Cimitirul din Mărăşeşti. Spre seară, cortegiul, alcătuit din întreaga asistenţă, a condus sicriul Eroului Necunoscut la gara Mărăşeşti, într-o trăsură trasă de şase cai.

În dimineaţa zilei de 15 mai 1923, ora 7:00, trenul-cortegiu purtând vagonul-platformă cu sicriul Eroului Necunoscut, acoperit cu tricolorul ţării, încadrat de două platforme pline cu coroane de flori, a fost tras în faţa peronului gării Mărăşeşti. Cetăţenii şi şcolarii din localitate au depus flori proaspete. Episcopul militar Teculescu, împreună cu prefectul Georgescu şi cu diaconul Zamfirescu au oficiat slujba religioasă. Fanfara Regimentului 50/60 Infanterie Focşani a intonat marşul „Pentru General” şi trenul a pornit spre Bucureşti. În garnitura trenului au fost incluse şi vagoanele necesare gărzilor de onoare ale drapelelor, clerului, ofiţerilor şi militarilor în termen care însoţeau Eroul Necunoscut.

Trenul mortuar a oprit în fiecare staţie de pe traseu, poposind mai mult în gările principale, unde s-au oficiat slujbe religioase şi s-au depus coroane de flori, fără a se ţine cuvântări: Focşani (25 minute), Râmnicu Sărat (25 minute), Buzău (25 minute), Ploieşti (55 minute). Garnitura a ajuns la Bucureşti la ora 16:00, fiind întâmpinată, într-o atmosferă de mare sărbătoare, de către autorităţi, cler, elevi, invalizi, orfani, văduve de război, gărzi de onoare. Sicriul a fost depus la Biserica „Mihai Vodă” (situată pe dealul cu acelaşi nume), pentru pelerinajul publicului, pe întreaga durată a zilei de 16 mai.

În ziua de 17 mai, fiind ziua Înălţării Domnului Iisus Hristos, înscrisă în calendarul Creştin Ortodox, pe întreg teritoriul ţării se serba Ziua Eroilor. Dis-de-dimineaţă, un public numeros a umplut străzile capitalei, îndreptându-se spre Biserica „Mihai Vodă”, pentru a însoţi cortegiul cu Eroul Necunoscut spre locul de veci din Parcul Carol I.

După slujba religioasă, oficiată de Episcopul Militar Teculescu împreună cu alţi preoţi şi finalizată cu „Veşnica Pomenire”, sicriul cu osemintele Eroului Necunoscut, purtat de aceiaşi cavaleri ai Ordinului „Mihai Viteazul” care îl coborâseră din tren în Gara de Nord (locotenentul-colonel infanterist Marinescu, locotenentul-colonel artilerist Ionel Dragalina, maiorul de cavalerie Niculescu şi căpitanul de vânatori de munte Anton Teodorescu, având la spate patru plutonieri decoraţi cu Medalia „Virtutea Militară”, clasa I-a) a fost aşezat pe afetul de tun ce aştepta în faţa bisericii, împodobit şi învăluit în tricolor. Concomitent, trupele au dat onorul iar muzica a intonat „Imnul Sacru”. Cortegiul s-a deplasat spre Parcul Carol I pe străzile: Mihai Vodă, Calea Victoriei, Bulevardul Carol I, Splaiul Domniţa Bălaşa, Bulevardul Maria, Strada 11 Iunie.

În întâmpinarea Eroului (Soldatului) Necunoscut au sosit Regele Ferdinand I însoţit de întreaga familie. Regele l-a salutat cu buzduganul dăruit de locuitorii capitalei, timp în care regina s-a închinat, privind coşciugul cu ochii înlăcrimaţi.

În acordurile corului de elevi de la Seminarul „Nifon”, ceremonia religioasă din parc a fost susţinută de Mitropolitul Primat, Miron Cristea şi de Mitropolitul Moldovei, Pimen, înconjuraţi de Episcopul Triteanu de Roman, Episcopul Ilarie Teodorescu al Constanţei, Episcopul Militar Justin Teculescu şi de un numeros cler.

La sfârşitul slujbei, Regele Ferdinand a rostit un memorabil discurs, impresionând profund asistenţa:

„Cu cununi de laur erau întâmpinaţi în vechime biruitorii sub arcuri de triumf şi tot cu cununi de laur se cinsteau mucenicii credinţei mântuitoare. Cununa de laur ce-ţi aduce întâiul Rege al României Mari, ţie ostaşului fără nume, care întrupezi, de acum şi până în veac, jertfa sutelor de mii de vieţi închinate pe altarul patriei pentru mărirea şi unitatea naţională, este şi cununa muceniciei şi cununa biruitorului. Toată suflarea românească, în clipa aceasta, îşi îndreaptă gândurile patriotice spre tine, simbolul jertfei şi al vitejiei; toţi ochii lăcrămează, toate inimile bat, acum, pentru cei iubiţi ai lor, cari, singuri sub cerul lui Dumnezeu, sau în vitejia luptelor au închis ochii departe de orice mângâiere. Iar înaintea locaşului tău de veci se închină azi, cu adâncă recunoştinţă, Ţara întreagă, căci fără nume fiind eşti al neamului întreg.”

Regele Ferdinand I a decorat apoi Eroul Necunoscut cu Medalia de aur „Virtutea Militară”, clasa 1-a, aşezând-o la mijlocul sicriului, între cască şi lauri. Ion Brătianu, preşedintele Consiliului de Miniştri, i-a adus omagiul guvernului. În cadrul aceleiaşi ceremonii, Eroului Necunoscut Român i-au conferit distincţii de onoare S.U.A., Franţa, Anglia, Italia, Belgia. Clerul bisericesc a oficiat „Veşnica Pomenire”. Au urmat două minute de reculegere (aşa s-a procedat pe tot cuprinsul ţării, ca un suprem omagiu şi adânc respect închinat maselor de anonimi români care s-au jertfit pentru o cauză sfântă).

Eroul Necunoscut a fost coborât în mormânt cu ajutoul unor frânghiii roşii din mătase de către cei patru cavaleri ai Ordinului „Mihai Viteazul”, timp în care muzica intona „Imnul Sacru”, iar tunurile din turnul lui Vlad Ţepeş au tras 101 salve, onorând jertfa supremă a celui ce avea să simbolizeze de acum înainte eroii patriei. S-au depus coroane de flori din partea românilor şi ambasadelor statelor aliate. Ceremonia înhumării Eroului (Ostaşului) Necunoscut s-a finalizat cu defilarea prin faţa mormântului a trupelor, a regelui şi a tuturor oficialităţilor.

Finalul ceremoniei (ora 13:30) a oferit asistenţei un tablou zguduitor, prin a sa înduioşare: o văduvă însoţită de cele trei fiice orfane de război s-au apropiat de groapă şi au depus flori pe mormântul Eroului Necunoscut, îngenunchind, plângându-şi soţul şi tatăl, înmuind ochii asistenţei cu lacrimi.

La sfârşitul solemnităţii, rămânea în Parcul Carol I (redenumit Parcul Libertăţii în perioada anilor 1950-1990) Mormântul Eroului Necunoscut Naţional, la început un mormânt simplu, acoperit cu o placă din beton, deasupra căreia i-a fost aşezată provizoriu o placă din ipsos cu epitaful:

† AICI DOARME †

FERICIT ÎNTRU DOMNUL

OSTAŞUL NECUNOSCUT

SĂVÂRŞIT DIN VIAŢĂ

ÎN JERTFA PENTRU UNITATEA

NEAMULUI ROMÂNESC.

PE OASELE LUI ODIHNEŞTE

PĂMÂNTUL ROMÂNIEI ÎNTREGITE.

= 1916 – 1919 =

Elevul Amilcar Săndulescu, „fiul” Eroului (Ostaşului) Necunoscut, a terminat anul şcolar ca elev fruntaş şi şef al clasei a 2-a. Conducerea Liceului „D. A. Sturdza” l-a recompensat cu un sejur la Marea Neagră, trimiţându-l în Staţiunea Techirghiol. Spre profundul regret al celor care l-au cunoscut, Amilcar Săndulescu s-a înecat în Lacul Techighiol, în după-amiaza zilei de 28 iulie 1923. La miezul nopţii valurile l-au aruncat pe mal. A fost înmormântat, cu mare durere, în Cimitirul Sineşti din Craiova.

Compozitorul I. Vlăduţă, inspector general al Muzicilor Militare, a creat Imnul Eroului Necunoscut, pe versurile Zoiei Angelescu din Iaşi.

Simbolul eroismului naţional, Eroul Necunoscut a fost strămutat la Mărăşeşti, la data de 22 decembrie 1958, şi apoi a fost readus în Bucureşti, în Parcul Carol I, în ziua de 25 octombrie 1991.

Cu prilejul Zilei Eroilor şi al altor sărbători naţionale şi religioase avem obligaţia morală să-i pomenim pe străbunicii, bunicii şi părinţii noştri, participanţi la luptele de apărare a gliei strămoşeşti.
Presedintele Filialei Judetene Vaslui
al Asociatiei Nationale "Cultul Eroilor"
Colonel (r) Petru DOBOSERU

luni, 5 octombrie 2009

Ziua Imnului National al Romaniei-29 iulie

Ceremonia publica din ziua de 29 iulie 2009 , prilejuita de Ziua Imnului National al Romaniei , va fi la a XVI-a editie si are ca temei legal Legea nr. 75 din 14 iulie 1994. Incepind cu anul 1940, in toate “Principatele Romane” s-a nascut ideea unui imn national , ce se cinta mai ales la festivitatile oficiale, unde participa Domnitorul Tarii. In anul 1862 s-a organizat un concurs pentru Imnul de stat al Romaniei . A fost retinuta piesa “Mars triumfal si primirea steagului si a Mariei –Sale Printul Domnitor” scris de Eduard Hulseh. In anul 1881 cu prilejul incoronarii regelui Carol I, poetul Vasile Alecsandri a scris textul “Imnului regal roman”. Imnul s-a cintat , in mod oficial,pentru prima data in Romania,in anul 1884, la incoronarea regelui Carol I. Imnul National al Romaniei –“Desteapta-te romane!”- isi are originea in cintecul patriotic “Un rasunet”, creat in viltoarea Revolutiei de la 1848 , pe versurile poetului Andrei Muresanu si pe o veche melodie psaltica a carturarului Anton Pann. In anul 1848 , poetul Andrei Muresan a rugat pe cintaretul Gheorghe Uncenescu de la biserica Sf. Nicolae din Scheiii Brasovului sa-i “potriveasca “ o melodie, pe versurile revolutionarei poezii intitulata “Un rasunet”.Gh. Uncenescu a adaptat melodia “Din sinul maicii mele “, scrisa de Anton Pann la strofele 1. 2 si 4 din poezia “Un rasunet” si i-a dat titlul primului vers –“Desteapta-te romane”.Acest cintec s-a intonat pe strada, pentru prima oara in 1848, de catre studentii revolutionari. Asadar , in creatia artistica muzicala si literara , Imnul ocupa un loc aparte , el situindu-se –alaturi de Tricolor-, in sfera superioara a spiritualitatii poporului nostru . Intrucit poezia “Un rasunet “ cu cele 11 strofe ale sale , devenise , imediat dupa 29 iulie 1848 (ziua cind a fost interpretata , in premiera muzica lui Anton Pann), marsul revolutionarilor ardeleni , Nicolae Balcescu a numit acest imn, o adevarata Marsilieza romaneasca.Chiar daca in timpul revolutiei si dupa aceea au circulat mai multe variante ale Imnului , iar melodia , specifica muzicii bisericesti , a fost cintata , mult timp , dupa ureche, fiind scrisa in notatie psaltica si deci necunoscuta de cei neinitiati si chiar de oameni cu o anumita cultura muzicala. In anul 1900 s-a facut prima inregistrare pe disc , de catre solistul Al.Pascu , in S.U.A.In anul 1910 , fanfara Batalionului 2 Pionieri din Bucuresti impreuna cu fanfara Regimentului Stefan cel Mare din Iasi , au facut la Bucuresti , prima inregistrare instrumentala.In anul 1910 , corul “Ion Vidu “ din Lugoj , a inregistrat pe disc , in restaurantul Lugoj din localitate , pentru prima oara in Romania , varianta corala. In 1919 , consiliul dirigent trasilvanean ,l-a insarcinat pe compozitorul si muzicologul Gh. Dima sa definitiveze Imnul , ceea ce a reusit creind un aranjament muzical potrivit. Ulterior D.G. Kiriac ,C-tin Brailoiu si Vasile Popovici au reusit realizarea formei definitive , ce este folosita si azi. In timpul Razboiului pentru indepedenta , la 1877 , si a celor 2 razboaie mondiale , atit melodia , cit si versurile Imnului “Desteapta-te romane “au fost interzise o public.Totusi ompozitorii nostrii au mediatizat cintecul sub diferite forme.Astfel , Ciprian Porumbescu ,in “Potpuriu national” pentru pian si Iacob Muresianu , in fantezia “De-ai fi iubit o gingasa floare “ in sol minor, au introdus pasaje muzicale cu tema preluata din imnul respectiv Acest vechi cintec patriotic a redevenit in actualitate in primele ore ale Revolutiei din 1889, fiind consacrat apoi in mod oficial , prin Constitutia Romaniei din anul 1991 , ca Imn al Romaniei .Potrivit art.12, aliniatul 3 din Constitutie , Imnul National al Romaniei este format din versurile strofelor 1,2,4 si 11 ale poeziei “Un rasunet” de Andrei Muresanu , pe muzica lui Anton Pann. Imnul National al Romaniei se cinta si se publica oficial numai in limba romana.Imnul National al altor state se intoneaza cu prilejul vizitelor , festivitatilor si cermoniilor oficiale cu caracter international, impreuna cu Imnul National al Romaniei , inaintea acestuia. Imnul de stat al României este alcătuit din unsprezece strofe. La ocazii festive se interpretează strofele 1, 2, 4 şi 11. Deşteaptă-te, române, din somnul cel de moarte, În care te-adânciră barbarii de tirani! Acum ori niciodată croieşte-ţi altă soarte, La care să se-nchine şi cruzii tăi duşmani! Acum ori niciodată să dăm dovezi la lume Că-n aste mâni mai curge un sânge de roman, Şi că-n a noastre piepturi păstrăm cu fală-un nume Triumfător în lupte, un nume de Traian! Înalţă-ţi lata frunte şi caută-n giur de tine, Cum stau ca brazi în munte voinici sute de mii; Un glas ei mai aşteaptă şi sar ca lupi în stâne, Bătrâni, bărbaţi, juni, tineri, din munţi şi din câmpii! Priviţi, măreţe umbre, Mihai, Ştefan, Corvine, Româna naţiune, ai voştri strănepoţi, Cu braţele armate, cu focul vostru-n vine, „Viaţă-n libertate ori moarte!” strigă toţi. Pre voi vă nimiciră a pizmei răutate Şi oarba neunire la Milcov şi Carpaţi! Dar noi, pătrunşi la suflet de sfânta libertate, Jurăm că vom da mâna, să fim pururea fraţi! O mamă văduvită de la Mihai cel Mare Pretinde de la fii-şi azi mână d-ajutori, Şi blastămă cu lacrimi în ochi pe orişicare, În astfel de pericol s-ar face vânzători! De fulgere să piară, de trăsnet şi pucioasă, Oricare s-ar retrage din gloriosul loc, Când patria sau mama, cu inimă duioasă, Va cere ca să trecem prin sabie şi foc! N-ajunse iataganul barbarei semilune, A cărui plăgi fatale şi azi le mai simţim; Acum se vâră cnuta în vetrele străbune, Dar martor ne e Domnul că vii nu o primim! N-ajunse despotismul cu-ntreaga lui orbie, Al cărui jug din seculi ca vitele-l purtăm ; Acum se-ncearcă cruzii, în oarba lor trufie, Să ne răpească limba, dar morţi numai o dăm! Români din patru unghiuri, acum ori niciodată Uniţi-vă în cuget, uniţi-vă-n simţiri! Strigaţi în lumea largă că Dunărea-i furată Prin intrigă şi silă, viclene uneltiri! Preoţi, cu cruce-n frunte! căci oastea e creştină, Deviza-i libertate şi scopul ei preasfânt. Murim mai bine-n luptă, cu glorie deplină, Decât să fim sclavi iarăşi în vechiul nost’ pământ! Imnul Romaniei